Noua stație de tratare a apei din Beclean, în probe

Cerințele de apă potabilă ale orașului Beclean și ale localităților rurale învecinate vor fi asigurate în curând la parametri superiori celor actuali, grație inaugurării la sfârșitul acestei luni sau început de mai a noii stații de tratare a apei, aflate acum în etapa finală a probelor, ne-a declarat primarul Nicolae Moldovan.
Investiția, una la nivelul a 21,6 milioane de lei (fără TVA), va deservi 60.000 de locuitori din localitate și împrejurimi, față de doar 10.000 câți sunt onorați în prezent. Obiectivul face parte din proiectul de “Extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrița-Năsăud”, finanțat din Fondul de Coeziune și implementat de către societatea bistrițeană “Aquabis”. Acesta are o valoare completă de 344.328.828 de lei, din care 265.021.291 lei reprezintă grantul din Fondul de Coeziune, 40.532.668 de lei - subvenţia de la bugetul de stat, 6.235.795 de lei - subvenţia de la bugetul local şi 32.539.074 de lei - asiguraţi de către SC „Aquabis” SA, printr-un credit.
Inaugurarea înainte de sezonul estival pică la țanc, dacă avem în vedere problemele de anul trecut, în plină vară caniculară și secetoasă, când sistemul vechi de când lumea a fost depășit în capacitate de consumurile excesive. Faptul s-a decontat în presiunea scăzută de la robinetele pe care „Aquabis” le gestionează la Beclean și în 15 sate învecinate. Subdimensionat în raport cu numărul de gospodării abonate, în jur de 5.000, dintre care jumătate sunt doar la Beclean (numărul acestora a crescut cu circa 400 în ultimul timp), sistemul efectiv n-a mai făcut faţă, în respectivele condiții, cererii de pe piaţă. Că puterea de servire a singurului furnizor de apă din județ a fost întrecută de situație, a recunoscut-o la vremea respectivă chiar directorul punctului teritorial de lucru, Cornel Costin, în mod special în luna lui cuptor, când cosumul a crescut cu sută la sută față de perioada anterioară, generând probleme de presiune în mai multe zone din oraș, dar și în comunele Braniștea, Chiuza, unde apa curgea și nu prea în gospodăriile oamenilor.
“Pompăm dublu (n.r. decât în afara sezonului estival) şi tot nu facem faţă: unele străzi din oraş, ori toată localitatea în intervalele orare 7.00 – 8.00 și 20.00 – 22.00, Braniştea, Piatra etc. rămân cu presiune foarte scăzută sau inexistentă uneori. De exemplu, la Chiuza pompăm în trei zile 2.000 de metri cubi, adică atât cât pompam altădată într-o lună. Şi tot rămân fără apă. Sistemul e depăşit, pentru că e vechi şi a fost dimensionat la un număr mai mic de consumatori. Până intră în funcţiune noul sistem, cu noua staţie de tratare a apei, nu avem ce face. Dar problema va fi doar acum, pe perioada verii, când e secetă, sunt călduri foarte mari şi consumuri pe măsură”, explica atunci Cornel Costin.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5