Biblioteca nouă din Ilva Mică, la centrul cultural pentru tineret de la Parohia Orodoxă
Peste 5.000 de volume au ajuns zilele acestea la Ilva-Mică și au fost aranjate în rafturile celei mai noi filiale a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Aceasta va face parte dintr-un centru cultural pentru tineret în curs de amenajare în Parohia Ortodoxă Ilva Mică 1. Demersul pentru înființarea acestei instituții a început încă din anul 2016, aflăm de la preotul paroh Ștefăniță Ionel Potra. „În proiect am avut în vedere un centru cultural pentru activități cu elevii de la școala din apropiere, care să cuprindă o bibliotecă, o sală multifuncțională cu proiecții de filme, un spațiu tip muzeu pentru toate obiectele vechi ale bisericii – icoane vechi, tablouri ș.a.m.d., ca și pentru arhiva bisericii. Va fi un centru cultural catehetic și misionar, de care vor beneficia credincioșii din comună, în primul rând elevii de la Școala Gimnazială nr 1 Demian Nechiti, aflată în proximitatea centrului, care are circa 380 de copii. Deschiderea oficială va avea loc în data de 14 iulie”, a declarat părintele Ștefăniță Ionel Potra.
Noua bibliotecă a prins contur prin efortul unei entuziaste echipe de bibliotecare de la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, coordonată de Ioan Pintea, directorul instituției, care au aranjat cu meticulozitate cărțile în rafturi. „Am adus cărți atât pentru elevi, cât și pentru profesori sau cititori pasionați din localitate. Biblioteca este alcătuită din donații de carte de la cititori de-ai noștri, dar inserează și cărți din proiectul editorial al Bibliotecii Județene. Vorbim de peste 5 000 de volume, iar pentru început este foarte bine și este foarte important acest demers pentru că aici biblioteca va fi prelungită, ca să spunem așa, și de un spațiu expozițional, un mic muzeu. Astfel, cei care vor intra în bibliotecă vor avea ocazia să cunoască și istoria acestei localități. Ne bucurăm că părintele paroh Potra a avut această inițiativă, care ne-a permis să înființăm încă o filială a bibliotecii județene, un nou punct de împrumut de carte în județ și unde vom putea organiza colocvii, simpozioane, lansări de carte și tot ceea ce ține de o bibliotecă dinamică!”, a spus Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Sara Maria Potra, prima medie la Evaluarea Națională și șefă de promoție la Ilva Mică, optează pentru CN “George Coșbuc” Năsăud
- Aşa da! Preoţii din Ilva Mică l-au adus pe celebrul Pinocchio în mijlocul elevilor din comună
- Greierile și furnica şi-au spus povestea la Ilva Mică
- Părintele Mitropolit Andrei, la Ilva Mică. Preotul Ştefăniţă Potra, hirotesit iconom stavrofor. Ordinul Mihai Vodă pentru primarul Aurel Horea şi Crucea Transilvană pentru viceprimarul Ilie Muşină
- Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” marchează 70 de ani în slujba cititorilor
Adaugă comentariu nou