Biografia cărţilor

Adrian Grănescu este un erudit al cărţilor. El ştie şi vrea să ştie totul despre o carte, de la stadiul genezei ei în mintea autorului, divulgând sursele de inspiraţie, dacă e cazul, până la ajungerea în faza de manuscris, tipărirea la editură a manuscrisului, apariţia cărţii pe piaţă, în librării, biblioteci, anticariate ş.a.m.d. Acest lung drum al cărţii către cititori este de fapt un imens travaliu impus de autor tipografilor, distribuitorilor şi vânzătorilor de cărţi, cititorilor. Recenta carte a lui Adrian Grănescu, intitulată „Deasupra şi dedesubtul cărţilor – feţe nevăzute”, apărută la Editura Limes Cluj-Napoca – 2011, descrie cu aplomb tocmai acest itinerariu, acest demers care ar putea fi firesc dacă nu ar interveni pe parcurs mici-mari accidente care să abată cartea de la calea ei spre cititor, să o suspecteze în unele cazuri de idei subversive. Dacă citeşti cu atenţie ce scrie Adrian Grănescu, observi şi percepi nişte fraze frumos curgătoare, inteligibile, care posedă proprietatea termenilor exprimării. Marea iubire pentru cărţi a lui A.G. s-a transformat în cunoştinţe, în informaţie de care paginile sunt pline. Împrejurările în care a fost scrisă o carte, apariţia (sau neapariţia ei), contactul cu cititorul sunt realităţi descrise cu migală, cu plăcerea intelectului de-a sonda un univers apropiat lui. În paginile lui Adrian Grănescu chiar şi hoţii de cărţi sunt nobili, sunt nişte oameni de treabă. Ei cunosc nu preţul cărţii, ci valoarea ei, iar la întrebarea „ce-aţi zice dacă vi s-ar fura o carte pe care aţi scris-o” , împricinatul răspunde scurt: „Aş fi mândru”. Prin anii ’60, de la Biblioteca Facultăţii de Filologie Cluj s-a furat o carte. Un oarecare student la rusă, Vantruba, de origine cehă, a furat o carte, fiind exmatriculat. Dacă Adrian Grănescu ar fi fost decan atunci, în locul iubitului nostru profesor Octavian Şchiau, l-ar fi iertat, sunt sigur, pe Vantruba.

Pagini savuroase, presărate cu exemple concrete, fie cu anecdote descriu cărţile călătoare, cărţile comandate sau arestate, cărţile pedepsite sau false. Autori cum sunt N. Steinhardt, Mihail Bulgakov, Pasternak, Mandelstam ş.a., sunt apreciaţi pentru nonconformismul lor, pentru neaderenţa la politica oficială. Cărţile lor au produs panică în rândul oficialităţilor. Evocările de la Editura „Dacia”, unde autorul a lucrat o perioadă, de la Redacţia „Echinocţiu” sau cenaclul „Tribuna” sunt numeroase. Apar nume de cunoscuţi scriitori pentru care cartea, scrierea ei, este o frumoasă aventură livrescă. O coincidenţă extraordinară vorbeşte chiar despre un iubitor şi hoţ de cărţi numit Libre.

De fapt, cartea lui A.G. se compune din următoarele părţi: „Cartea - o poveste despre scriitori”, „Autografe, dedicaţii, lansări de carte, aniversări”, „Telefoanele Editurii Dacia”, „Moartea scriitorilor”, „Viaţa şi piaţa cărţii”. „Blaga a murit o singură dată”, „Traduceri şi traducători – muncă şi meserie de sine stătătoare”, „Traduceri şi traducători – note de lectură – însemnări de cititor”. Filele foşnesc de întâmplări scrise de autor sau de altcineva, rescrise de el. Drumul anevoios al cărţii, de la masa de scris, unde se concepe manuscrisul, la dactilogramă, apoi la transformarea ei în care, prin amprenta pusă de tipografi, ajungerea la cititor, poposirea în biblioteci sau anticariate, care sunt adevărate spitale ale cărţilor de unde pot fi vindecate (recuperate).

O carte despre cărţi, despre singurătatea scriitorului la masa sa de lucru, despre efortul lui de-a fi folositor prin ce scrie mulţimii, aceasta este mesajul noii apariţii editoriale a lui A.G., scriitor clujean pe care profesia l-a adus aproape de cărţi, de reviste şi alte apariţii. Într-o scurtă recenzie ce ne-am propus să scriem nu poţi reda întregul farmec al acestui tom a cărui lectură, pe-ndelete, îţi procură satisfacţii nenumărate, „micşorând – cum spune autorul ei, distanţa dintre scriitor şi cititor”. Cu alte cuvinte, cartea este nu numai o bibliografie a cărţilor ci şi o invitaţie la lectură.

G. Moldovan