S-a resfinţit

Biserica „Sf. Constantin şi Elena” din Năsăud

Duminică, 19 septembrie, începând cu ora 9.00, la Biserica Ortodoxă nr.2, cu hramul „Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena” din Năsăud, preot paroh dr. George Celsie, s-a oficiat slujba de resfinţire, în prezenţa unui număr mare de credincioşi din oraş şi localităţile apropiate. Oficialităţile oraşului, în frunte cu primarul Dumitru Mureşan, viceprimarul Ovidiu Maghiar, preotul Ioan Dâmbu, protoiereu al Protopopiatului Năsăud, alături de preoţii parohiilor, alte oficialităţi şi copii îmbrăcaţi în costume populare, l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi celelalte feţe bisericeşti sosite la Năsăud.

Sfântul locaş de rugăciune a fost sfinţit prima dată la 19 noiembrie 1939, resfinţit la 21 februarie 1965 şi acum, după trei ani de păstorire a pr. dr. George Celsie. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Irineu, ajutat de un sobor de preoţi şi diaconi, în număr de 23: Lucian Greabu, Ovidiu Sermeşan, Crin Triandafil Theodorescu, George Cira, Florin Rusu, Dumitru Sidor, Ştefan Roş (Rebrişoara – Grui), Nicolae Hoha (Rebrişoara centru), Dumitru Morar (Salva) şi alţii, iar răspunsurile au fost date de corul „Deisis” al Bisericii „Sf. Nicolae” din Năsăud, condus de arhidiaconul Cornel Pop.

Conform rânduielii slujbei, după sfinţirea exteriorului bisericii a urmat sfinţirea sfântului altar, apoi Sfânta Liturghie săvârşită pe podiumul amenajat în faţa bisericii. ÎPS Irineu Bistriţeanul a apreciat numărul mare de credincioşi prezenţi, remarcând bucuria resfinţirii celor cinci lăcaşuri de cult din oraşul Năsăud.

În încheierea slujbei, părintele protopop Ioan Dâmbu a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor efectuate în ultimii ani de preotul George Celsie, sprijinit de Consiliul Parohial (al credincioşilor şi al sponsorilor), precum şi de autorităţile locale. Pentru vrednicia de care a dat dovadă în renovarea bisericii şi a Casei Parohiale la exterior, parohul George Celsie a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor de către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, prin părintele episcop Irineu Bistriţeanul, care a primit la rândul său o icoană a Maicii Domnului din partea parohului de la Năsăud. Prezenţi la slujbă au fost şi deputatul Ioan Oltean, subprefectul Ioan Păun, noul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Eugen Curtean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Luca Iancu, primari din localităţile limitrofe, consilieri judeţeni şi locali.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o masă festivă, la care au fost invitate toate oficialităţile, în timp ce dreptcredincioşii au fost serviţi de localnici cu sarmale, cozonac şi vin.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5