Bistriţa poate câştiga din nou titlul de Capitală Earth Hour
Bistriţa se află printre cele 13 oraşe care s-au înscris anul acesta în Competiţia pentru Capitala Earth Hour organizată la nivel naţional de WWF-România, în cadrul campaniei anuale oficiale Earth Hour (Ora Pământului). În 2012, municipiul Bistriţa a câştigat această competiţie.
,,Vă amintiţi că în 2012 în finala cu Iaşiul şi Timişoara am reuşit să câştigăm titlul de Capitală Earth Hour, mobilizând cetăţenii municipiului să adune PET-uri, în special elevii de la şcolile din Bistriţa, care s-au întrecut pe ei şi i-au întrecut pe cei din Iaşi şi Timişoara. Anul trecut nu am participat pentru că erau aceleaşi criterii, concursul era similar şi am considerat că nu este firesc să intrăm din nou într-un concurs la fel.
În 2014, lucrurile s-au schimbat, s-au schimbat şi criteriile şi am decis să participăm la această competiţie, în care s-au înscris pe lângă Bistriţa, încă 12 oraşe din România (Adjud, Baia-Mare, Botoşani, Brăila, Bucureşti, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu-Mare, Sighişoara şi Tulcea).
Oraşele care au dorit să se înscrie în această competiţie au avut termen până pe 12 martie să formeze echipe din 30 de membri”, a declarat primarul Ovdiu Creţu în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit edilului, municipiul Bistriţa are deja o echipă de campanie condusă de directorul executiv al Direcţiei Integrare Europeană din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, Liliana Coceşiu. Primarul Ovidiu Creţu i-a invitat pe bistriţeni să se alăture acţiunilor prin care municipiul nostru poate câştiga din nou un titlu onorant.
,,În cazul Primăriei Bistriţa, din echipă, în afara de reprezentanţii Primăriei Bistriţa, fac parte Asociaţia Ascendent, Cercetaşii Bistriţeni, Liceul de Arte Plastice Corneliu Baba, New School Art Group, RORec, Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică Bistriţa.
Coordonarea echipei este asigurată de Primăria municipiului Bistriţa prin doamna director Liliana Coceşiu.
Invităm şi alte asociaţii, instituţii, să participe la acţiunile pe care le-am programat, pentru că unul dintre criteriile de adjudecare a titlului este gradul de mobilizare a cetăţenilor la acţiunile dedicate acestui program, program care se desfăşoară în 12-29 martie.
Ziua de 29 martie este dedicată Orei Pământului, atunci când pentru o oră se va stinge lumina în zona publică. Noi sperăm că şi locuitorii municipiului Bistriţa vor face acest lucru”, a precizat Ovidiu Creţu.
Oraşele înscrise în competiţiei vor organiza luna aceasta mai multe evenimente care să atragă atenţia asupra problemelor de mediu existente, iar pe 29 martie va fi desemnat oraşul câştigător.
Iată programul acţiunilor prin care Bistriţa luptă pentru câştigarea titlului de Capitală Earth Hour 2014:
FII VOLUNTAR „EARTH HOUR”
- perioada 14 – 28 martie
ecologizare parcuri, scuaruri şi locuri de joacă, zone „adoptate” de unităţile de învăţământ din municipiul Bistriţa
ecologizarea zonei aferente căii ferate, între strada Dragoş Vodă şi Drumul Dumitrei Vechi pe traseul str. Rodnei – str. Arţarilor – str. Colibiţei
„Plantează pentru aer curat!” – plantare de puieţi în pepiniera oraşului cu participarea elevilor voluntari şi reprezentanţi ai Regiei Publice Locale Ovolul Silvic al municipiului Bistriţa
Campanie pentru apă curată „Ziua Mondială a Apei”
21 martie 2014:
Ecologizarea râului Bistriţa pe sectorul cuprins între Podul Budacului şi Podul Jelnei
Şcoala verde te învaţă să respecţi natura!
28.03.2014:
concurs pe teme silvice şi ecologice
21.03.2014:
întâlnire interactivă cu tema „Apa şi energia”
Promovarea utilizării bicicletelor în sistem FREE CYCLE – studiu de soluţie
Promovarea colectării selective a deşeurilor:
27.03.2014:
- întâlnire interactivă la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor
- să cunoaştem premianţii patrulelor de reciclare D.E.E.E.: Centrul de Educaţie Incluzivă nr. 1 Bistriţa şi Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”
„Energie Verde” – Atelier manufactură surse luminoase
„Bistriţa protejează Pământul!” – Atelier manufactură realizare simbol „Earth Hour 2014”
„Imaginează-ţi viitorul energetic al oraşului Bistriţa” – puzzle interactiv proiect IMAGINE
Să ne ajutăm seniorii!
Voluntarii din cadrul S.V.S.U. Bistriţa ajută persoanele vârstnice şi cu probleme de sănătate la efectuarea curăţeniei de primăvară în gospodăriile proprii. Acţiunea se desfăşoară cu preponderenţă în localităţile componente ale municipiului Bistriţa, începând cu data de 13 martie 2014.
20 martie, orele 20.00 – 21.30
„BISTRIŢA SUSŢINE PĂMÂNTUL!”
Spectacol de sunet şi lumină în centrul istoric
Prin participarea la acest eveniment, bistriţenii se vor alătura unei comunităţi de peste două miliarde de oameni care iau parte la cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie
La Bistriţa, programul evenimentului cuprinde:
- prezentarea siglei evenimentului
- spectacol al şcolii de dans REBORN şi premianţii ediţiei a VI-a a Cupei Şcolilor la Street Dance
- pedalăm pentru „energie verde”
- întreruperea iluminatului public în tot oraşul
- spectacol de lumină cu Trupa „Sirius – Asociaţia Culturală „Bistriţa Medievală”
- concert acustic susţinut de tineri artişti bistriţeni.
Programat pentru 29 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, evenimentul Earth Hour, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, dar se constituie pentru instituţii, organizaţii şi cetăţeni într-o nouă oportunitate de a-şi arăta preocuparea pentru mediu şi capacitatea de mobilizare.
Earth Hour se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment în oraşul Sydney.
Citiţi şi:
- Bistriţa vrea să fie Capitala Earth Hour şi în 2014! Ce trebuie să facem să câştigăm competiţia
- Sâmbătă- 29 martie, implicarea bistriţenilor în programul „EARTH HOUR”- „BISTRIŢA SUSŢINE PĂMÂNTUL!” este decisivă
- Bistriţa a celebrat Ora Pământului
- Fii eco! Te vezi la „Neatza cu Răzvan şi Dani”
- Vor fi premiate cele mai frumoase instantanee cu tema Earth Hour!
Comentarii
Dupa ce stinge primaria becul,fiti atenti ca estia is in stare sa mai taie niste copaci ca se poarta pe intuneric.
Adaugă comentariu nou