Bistriţa Retail Park are finanţarea asigurată. 9 milioane euro, investiţia în al doilea mall

Compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate a facilitat obținerea unei finanțări de 4,5 milioane de euro de la Garanti Bank în scopul dezvoltării parcului de retail Bistrița Retail Park, al cărui proprietar este compania Element Development, companie controlată de Ionuț Dumitrescu.

Proiectul Bistrița Retail Park este amplasat pe Calea Moldovei 13, în noul pol comercial completat de Altex, Selgros și Penny. Parcul va avea o galerie comercială de 7.800 mp. Antreprenorul general este Campeador, o firma locală de construcții din Bistrița cu o vastă experiență în construcții rezidențiale și de retail, iar Project Managerul este Vitalis, una dintre cele mai mari și mai experimentate societăți din domeniu.

„Având în vedere creșterea PIB din ultimii ani și perspectivele optimiste de anul acesta, creșterea puterii de cumpărare și a cererii interne per ansamblu au determinat o creștere a cererii pe piața de retail, dezvoltatorii și retailerii orientându-se spre orașe secundare, unde există potențial de creștere la costuri semnificativ reduse pentru astfel de formate de retail”, susține Codrin Matei, Managing Partner la Crosspoint, Head of Capital Markets, Office Agency & Business Development, responsabil de acest mandat.

Ionuț Bordei, CEO Element Development declară: „Am apelat la Crosspoint deoarece au demonstrat a avea un istoric solid în ceea ce privește consultanța în vederea finanțărilor și alte servicii de consultanță imobiliară, obținând astfel condițiile de finanțare pe care ni le-am dorit pentru continuarea cu succes a proiectului demarat”.

Investiția totală este de 9 milioane de euro.

***

Pe lângă galeria comercială, aici vor fi amenajate parcaje, drumuri de acces, spaţii verzi,  un acces secundar pentru aprovizionare. Lucrările au început în 11 septembrie 2017 şi au ca termen de finalizare 15 martie 2018, însă foarte probabil că execuţia se va prelungi. Retail Bistriţa este proiectat de W&K SRL din Sfântul Gheorghe, antreprenor general fiind compania bistriţeană Campeador din Bistriţa. Element Development a semnat deja un contract cu retailerul danez de mobilă și accesorii, JYSK, pentru o suprafață de 1.275 mp la Bistrița Retail Park.  Aici vor fi magazine din zona de modă, frumuseţe, încălțăminte, telecomunicații, coffee shop, decoraţiuni pentru casă etc.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5