Blestemul politic

…A venit iarna. Zăpadă. Viscol. Frig. Troiana. Furtuna albă, viscolul alb şi, aş argumenta în multimilenara ciclicitate a anotimpurilor, binecuvântarea albă „White Blessing”… dar, la noi, prin şoselele înzăpezite, trenurile îngheţate, întârziate sau suspendate cu mii şi zeci de mii de călători zgribuliţi, înfometaţi şi exasperaţi e un fel dramatic „blestem alb” „White Cursing”…. Este de vină natura mamă de asta? Nuu, nici pe departe, fiindcă întreaga emisferă nordică a pământului nostru are ierni cu zăpadă, cu frig. Cu îngheţ, cu troiene… dar în timp ce în ţările cât de cât civilizate se intervine energic şi eficient, cu mijloace de deszăpezire, cu ceai cald, cu apă minerală întru umanizarea vitregiilor, la noi, bieţii suferinzi prin troiene sunt abandonaţi, sunt daţi uitării „deh, s-or descurca ei cumva”, întru dezumanizarea bieţilor confraţi, întru supra-sălbăticirea naufragiaţilor viscoliţi, deznădăjduiţi prin maşini, autobuze, tiruri sau salvări… aceste trăiri de coşmar „nightmare experiences” aceste dezastre nu atât naturale cât mai ales administrative se datorează în principal acestor politicieni stupizi acestor aroganţe penibile ce văd doar scaunul, privilegiile şi titlurile… suntem în plină „stupid politics”- nu-i nevoie de traducere - suntem în plină campanie post-electorală de vorbării goale, întreţinute de o media schizoidă, de o media iraţională, de o media prăbuşită în propriile ei goliciuni, slăbiciuni şi deşertăciuni… acest sistem de „grotesque politics” - nu-i necesară, de asemenea, traducerea, vedeţi ce uşor ne putem occidentaliza? - a condus ţara înspre faliment, înspre tristele umilinţe şi umilism de a trăi din împrumuturi, din cerşetorism, din poveri atârnate şi reatârnate pe umerii bieţilor cărăuşi de istorie numit încă poporul român… bietul popor şi nenorocismul său politruc, mânuitor de vorba goale, mânuitor de iluzii întru salvare, de semi-docţi întru interesul personal şi deloc cel naţional, de creşterea exponenţială a birocratismului şi scăderea spre zero a creativismului, de propulsare politrucă şi respingerea valorică în cantitatea ei brumucă… (atenţie, s-ar putea ca unii termeni să fie respinşi de canonul Duden)… dar, suntem în prag de sărbători, iarna pare a se domoli şi vin colindătorii, vine pluguşorul, avem guvern nou, adică, tot acelaşi, cu promisiuni plimbate prin televiziuni pustiite de ilogism, prin press înlănţuite de aplaudaci plătiţi, prin radio pline de urători întru Don şef, don ministru, don deputat, ce perspective avem?- Buune, chiar foarte bune, zice umflându-se în nimicnicii triadele guverno-parlamentaro-prezidenţială, care sunt întru salarii de lux, pensii de supra-lux, maşini la scară, apartamente de serviciu, telefoane plătite de popor, de noi, adică de proşti… vaai, ce frumos vorbeşte domnu’, ce frumos explică, ce bine zice, e de al nostru, că am îngheţat prin gări, străzi, pseudo-autostrăzi, ne-a trecut, nu puteam sta acasă, nu puteam bea un vin fiert sau un zaibăr?.... nu, nu puteam sta acasă, trebuia să mergem cu maşina să rezolvăm probleme şi dificultăţi, să muncim, să câştigăm un ban sau cel puţin o experienţă de viaţă, fiindcă nu suntem conectaţi la ţâţa statului care dă încă lapte, desigur, împrumutat, dar care pentru „politics” dă bine… şi, totuşi, prevăd o repetare în altă formă a revoluţiei din 1989, cu proteste sociale, cu revolte împotriva acestor blesteme politice ce au ruinat şi re-prăbuşit ţara… nimeni nu poate minţi la nesfârşit, nimeni nu poate fura la nesfârşit… trist suna-va gongul istoriei dreptăţii…