Casa Albă & Cotroceni

…”Nu există alb sau negru, latino sau indian, fiindcă suntem cu toţii americani”, iată un extras din discursul celui de al 44-lea preşedinte ales “Elected President” al Statelor Unite… “Victoria vă aparţine vouă – Victory belong to you”, a repetat în mai multe rânduri acest fenomen al politicii americane “shooting star”, care l-a devansat pe rivalul Partidului Republican John McCain; cu totul impresionantă a fost, de asemenea, şi extrem de ridicată participarea la urne, 64%, cea mai mare din ultimii 50 de ani, din vremea preşedintelui Eisenhoover, deci aproape 130 de milioane de americani au votat în Statele Unite. Să felicităm şi noi această tânără speranţă “young hope” a arenei politice, întru credinţa că adevărul şi dreptatea pot fi restabilite şi înăuntrul Americii aflată în plină criză economică, cât şi în politica externă a ei, de asemenea, în gravă criză de umanitate şi războinică conflictualitate.

Remarc în mod deosebit francheţea lui McCain, care l-a felicitat imediat pe Obama, când acesta a trecut pragul de 270 electori necesari pentru Casa Albă; să nu uităm că senatorul de Arizona, a fost pilot de avion militar în războiul din Vietnam, şi, doborât fiind, a suportat 5 ani detenţia şi tortura vietcongului comunist, maoismului comunist şi sovietismului roşu. Deci, de la 20 ianuarie 2009, când va avea loc investitura oficială a noului preşedinte, Casa Albă “White House” va avea o cu totul altă echipă, în care vicepreşedinte va fi senatorul Joseph Bidden, până acum, şeful Comisiei Congresului pentru politica externă.

Ce paralelă am putea face între Casa Albă şi Cotroceni? În primul rând e că ambii preşedinţi sunt aleşi direct de popor, deci ei sunt validaţi în modul cel mai democratic posibil; dacă preşedintele de la Casa Albă împlineşte funcţii cu totul deosebite, este şeful executiv al Guvernului, este comandantul suprem al Forţelor Armate, şi… preşedintele Partidului Democrat, care urmează la guvernare, nu acelaşi substanţieri sunt accesibile preşedintelui ales al românilor; la noi, preşedintele este ales de popor, dar el nu mai este şi şeful Guvernului, ci doar propune un premier –

a căror contra-relaţii au fost dezastruoase pentru ţară; mai departe, la noi preşedintele este şeful unui consiliu de apărare naţională în care din nou ambiguitatea este prezentă, e drept noi nefiind nici pe departe o putere militară; mai mult, preşedintele ales de noi nu mai este şi şeful partidului care l-a propulsat, ci devine cumva… independent, îngroşând în fapt echivocul, suspiciunile sau jocurile de culise. Dacă în USA fiecare instituţie, Casa Albă, Congres, Departamentul de Externe îşi cunosc exact atribuţiile şi responsabilităţile, din nefericire ineficiente în finalul administraţiei Bush – Cheney, la noi relaţiile dintre Cotroceni, Parlament şi Guvern poartă încă amprenta improvizaţiilor, totalei ineficienţe, transformând ţara într-o… quasi-guvernabilitate… Să sperăm că alegerile din 30 noiembrie vor aduce o notă de clarificare între diferitele instituţii, o reală notă de profesionalism şi responsabilitate, în care reducţia balcanismului să fie compensată de synergetismul occidentalizat întru raţiune şi creativitate; înnoirea este extrem de necesară valorizarea de asemenea, iar America, cu toate păcatele ei, pe drept criticabile, a dat exemplul de revitalizare prin tinereţe şi speranţa; de ce nu am avea şi noi, românii, curajul ridicării din tiranismul prostiei, minciunii şi delaţiunii?…