BN: 315 PERSOANE CONFIRMATE CU COVID-19! TREI CAZURI NOI!

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, în prezent sunt 315 cazuri confirmate de CoVid-19. Faţă de joi, au mai fost confirmate încă 3 cazuri! Bistriţa-Năsăud înregistrează 1.10 cazuri la mia de locuitori, fiind pe locul 12 la nivel naţional, după acest criteriu.

În judeţul nostru, sunt active 94 cazuri, care implică şi spitalizare. Altfel, sunt deja declarate vindecate 197 de persoane. Din păcate, sunt şi 24 de decese asociate pandemiei de coronavirus. 

Potrivit datelor transmise de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, la nivelul judeţului sunt 111 persoane în carantină instituționalizată şi 1366 persoane în izolare la domiciliu. 

***

 Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Una dintre acestea a fost declarată vindecată. 

 Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Trei dintre acestea au fost declarate vindecate.

 Două persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Secției de Pompieri Năsăud. Ambele sunt declarate vindecate.

O persoană dintre cele confirmate cu Coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată.

 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toți cei 10 au fost declarați vindecați.

 Până în prezent, 20 cadre medicale (șapte medici, 13 asistenți) și șapte persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere) au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 21 au fost declarate vindecate.

 Trei persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Dintre acestea, una a fost vindecată.

 O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice.

 Cinci persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unui agent economic din județ.

*** 

Până astăzi, 22 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.968 de  persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 352.647 de teste.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5