PDL B-N, pe locul 7 în clasamentul ultimelor patru scrutine la nivel naţional

Botiş: ,,Dacă o luăm strict matematic, PDL B-N ar avea potenţial chiar la un post de ministru

Mirajul participării în Guvern chiar şi din eşalonul doi al Executivului a încins în PDL o adevărată luptă între pretendenţii la aceste posturi.

Pentru a linişti spiritele, liderii partidului au decis, luni, în Biroul Permanent al PDL să înfiinţeze o comisie care să analizeze CV-urile primite şi să decidă cine primeşte postul şi cine nu. Candidatul trebuie să îndeplinească cel puţin câteva condiţii pentru a fi numit. Să provină dintr-o filială care să fi avut rezultate bune în alegeri, să aibă experienţă în domeniul pe care îl vizează.

Dacă, în urmă cu o săptămână, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean anunţa că fotoliile de secretar de stat din ministere vor reveni organizaţiilor PDL din ţară în funcţie de media rezultatelor ultimelor patru scrutine pe care acestea o au, organizaţia judeţeană PDL Bistriţa - Năsăud are şanse mari, la o funcţie din eşalonul doi, de ce nu, chiar un post de ministru. Democrat-liberalii din Bistriţa-Năsăud sunt pe locul şapte în clasament la nivel naţional.

„Ne aflăm pe locul 7 în clasamentul naţional al organizaţiilor PDL din ţară”, a spus deputatul PDL Ioan Nelu Botiş.

,,S-au luat în calcul ultimele patru alegeri, s-a făcut un punctaj, iar organizaţia judeţeană PDL Bistriţa-Năsăud ocupă locul şapte. În funcţie de acest clasament, Comisia pentru statut a PDL, din care face parte şi domnul preşedinte Ioan Oltean, în calitate de membru supleant, va analiza nominalizările făcute în funcţie de aceste rezultate. Bistriţa-Năsăud,ocupând locul şapte, poate să aleagă posturi destul de bune în zona guvernamentală. Cu siguranţă vor fi colegi de-ai noştri în această zonă. Dacă o luăm strict matematic, organizaţia judeţeană a PDL B-N ar avea potenţial chiar la un post de ministru, ţinând cont de locul ocupat în clasamentul naţional. Cu siguranţă, domnul preşedinte Ioan Oltean va negocia mult mai bine pentru mai mulţi colegi din organizaţie”, a precizat deputatul PDL Ioan Nelu Botiş, în cadrul unei conferinţe de presă.

În ceea ce priveşte judeţul Bistriţa-Năsăud, numele democrat-liberalilor vehiculate până în prezent pentru un post de secretar de stat sunt Gheorghe Tuţă, Eugen Curtean, Monica Săsărman, Neli Răzoare.

,,E o temă care este în discuţie şi a încerca să facem presupuneri, pronosticuri, e nerealist”, a precizat consilierul municipal Gheorghe Tuţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5