Deputatul Botiş nu prea a lipsit nemotivat de la Cameră

Ex-ministrul Ioan Nelu Botiş este cel mai bine poziţionat dintre aleşii bistriţeni într-un clasament al deputaţilor, în funcţie de prezenţa la voturile finale. Potrivit unui raport prezentat de Institutul de Politici Publice, la doi ani de mandat, demnitarul bistriţean a participat la 87% din şedinţele de vot ale Camerei Deputaţilor, chiar dacă o sesiune a fost şi ministru. Mai mult, în acea calitate, era „scutit” de drept la participarea în şedinţele de plan.

Printre cei mai „prezenţi” parlamentari bistriţeni se numără şi vicepreşedintele Camerei, deputatul Ioan Oltean. În clasamentul general ocupă locul 140, cu o prezenţă de peste 76 procente. E surprinzător că Ioan Oltean a ratat …voturile, din moment ce majoritatea şedinţelor sunt conduse chiar de el.

Parlamentarii Opoziţiei nu se prea înghesuie la votul final. În multe situaţii, lipsa de la vor era provocată pentru a nu fi cvorum. Oricum, liderul PSD BN, deputatul Radu Moldovan, a participat la 65% din voturile finale, în timp ce liberalul Ioan Ţintean – doar la 40% din şedinţele de plen în care erau programate voturi finale.

Senatorii Dănuţ Prunea (PSD) şi Ioan Sbârciu (PDL) nu se numără printre cei mai „prezenţi” demnitari, participând la peste 60% din şedinţele de vor final. Când a ajuns la şedinţe, social-democratul se pare că ar fi votat şi la două mâini, cel puţin aşa arată datele IPP.

Pentru cei care încă nu ştiu, variantele finale ale proiectelor de hotârâre se votează, de obicei, pe bandă rulantă, într-o singură zi din săptămână şi în câteva ore. De ce nu reuşesc să ajungă, numai ei ştiu!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5