Apel IPP către partidele parlamentare: schimbaţi actualul sistem de alegere a parlamentarilor!
Institutul pentru Politici Publice (IPP) transmite un apel către toate partidele politice parlamentare să ia în discuţie modificarea sistemului electoral pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor. “IPP consideră că este imperativ să se înlocuiască actualul sistem electoral denumit impropriu uninominal, dezavuat de majoritatea zdrobitoare a alegătorilor, cu un sistem majoritar după formula „câştigătorul ia totul” (first past the post), prin care acel candidat care obţine cel mai mare număr de voturi câştigă alegerile în colegiul respective”, precizează reprezentanţii organizaţiei, într-un comunicat de presă.
IPP susţine că partidele au obligaţia să nu ignore principala nemulţumire civică legată de modul de desemnare a parlamentarilor, mai ales că sşa-numitul vot uninominal (în realitate un sistem mixt, cu formulă de compensare) a făcut ca, spre surprinderea electoratului, candidaţii plasaţi pe locurile al doilea şi al treilea să câştige aproape un sfert din colegiile electorale, în dauna celor care strânseseră cele mai multe voturi. “Când invocă reprezentativitatea, partidele politice nu trebuie să ignore faptul că, pe actualul sistem electoral, 23% din deputaţi şi 29% din senatori şi-au obţinut mandatele fiind clasaţi, de fapt, pe locurile 2, 3 sau chiar 4, în defavoarea altor candidaţi care au obţinut mai multe voturi decât ei”, transmite IPP.
Pe lista celor care au obţinut un mandat în Camera Deputaţilor sau în Senat, deşi nu s-au clasat pe primul loc, figurează Iulian Urban, Sorina Plăcintă, Puiu Haşotti, Sergiu Nicolaescu, Titus Corlăţean, Cristian David, Crin Antonescu, Mircea Diaconu, Mircea Cinteză, Teodor Atanasiu, Constantin Niţă, Vasile Gherasim, Tudor Chiuariu, Tinel Gheorghe, Sergiu Andon şi Ludovic Orban (de pe locul 2), Cristian Ţopescu, Ioan Ghişe, Constantin Cibu şi Victor Socaciu, Mihăiţă Calimente, Diana Tuşa, Alina Gorghiu (de pe locul 3), respectiv Claudiu Ţaga şi Ioan Mang - locul 4.
În Bistriţa-Năsăud, de pe urma acestui sistem electoral a avut de pierdut…sau de câştigat numai democrat-liberalul Ioan Andreica. Acesta a obţinut cel mai mare număr de voturi în Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor, dar a ratat mandatul la redistribuire în favoarea liderului PNL, Ioan Ţintean, clasat pe locul al doilea. Ioan Andreica nu a rămas, însă pe dinafară, fiind propulsat în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În septembrie 2010, Andreica s-a retras de la Guvern, ocupându-se de propriile afaceri. La începutul lunii iunie, casa şi firma i-au fost “călcate” de procurorii DNA, deocamdată nefiind făcute publice învinuirile care i se aduc.
Ceilalţi parlamentari bistriţeni au avut cel mai mare număr de voturi în colegiile lor, singurul care şi-a adjudecta peste 50% din voturile electoratului fiind vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean.
Citiţi şi:
- Pârvulescu: După Băsescu, Antonescu şi Ponta, am fi avut partid unic în Parlament
- Senatorul Dănuţ Prunea – şi prezent, şi activ în sesiunea parlamentară trecută
- USL câştigă, Ioan Oltean aşteaptă redistribuirea
- Ioan Oltean: Alegerea primarilor din primul tur, o victorie a PD-L
- 46, 63% din voturi pentru PD-L ÎN Colegiul 3
Adaugă comentariu nou