Cadre medicale bistriţene instruite în IT pe bani europeni

Câteva zeci de medici şi asistente medicale din judeţul nostru vor beneficia de un program de instruire şi informare în domeniul lucrului cu calculatorul, urmând să primească, la absolvire, şi permise ECDL. Astăzi, la Colegiul Judeţean al Medicilor Bistriţa-Năsăud, va fi lansat proiectul „TIC – instrument de lucru pentru personalul din sectorul sănătăţii”, proiect finanţat prin FSE în cadrul POS Dezvoltarea Resurselor Umane, valoarea totală reprezentând 3,847 milioane lei.

Obiectivul general al proiectului vizează creşterea calităţii serviciilor medicale prin îmbunătăţirea adaptabilităţii a 552 angajaţi (indiferent de pregătirea profesională şi de funcţie) din domeniul sănătăţii. Grupul ţintă a fost selectat din judeţele Bistriţa-Năsăud, Bacău, Braşov, Mureş, Hunedoara şi Vâlcea.

Timp de 24 luni, cadrele medicale vor învăţa să utilizeze tehnicile moderne de informare şi comunicare, astfel încât să utilizeze TIC în activităţi complementare actului medical, mai ales în zona aplicaţiei Sistemului Unic Integrat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5