Calculul pensiilor comunitare conform Regulamentelor Europene
Cadrul legal al stabilirii drepturilor de pensie în favoarea persoanelor care intră sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 1408/71 şi a Regulamentului (CE) nr.574/72 este reprezentat de:
a). Regulamentul nr.1408/71(CE) şi Regulamentul nr. 574/72 (CE) modificate de Regulamentul nr.883/2004(CE) si nr.987/2009(CE) al Parlamentului European si al Consiliului privind coordonarea sistemelor de securitate sociala.
b). Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii
Conform prevederilor articolului 46 din Regulamentul 1408/71, casa teritorială de pensii calculează două pensii (dublu calcul):
I. o pensie naţională - prin valorificarea doar a stagiului de cotizare realizat în România;
II. o pensie comunitară - luând în considerare perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant în toate statele membre.
După efectuarea dublului calcul (cel al pensiei naţionale şi cel al pensiei comunitare) se compară cele două pensii şi se acordă pensia stabilită în cuantum mai avantajos.
Calculul pensiei nationale se determina astfel:
Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.
Potrivit art. 95 din legea 263/2010 :
Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6.
În situaţia persoanelor prevăzute la art. 56 – 59 din legea 263/2011, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare complete prevăzute la aceste articole.
În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situaţii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situaţiile respective.
La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual şi a punctajului lunar se utilizează 5 zecimale.
Conform art. 96 din legea 263-2010 :
Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţire la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.
Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi, se corectează cu raportul dintre contribuţia datorată la sistemul public de pensii şi contribuţia prevăzută de lege pentru condiţii normale de lucru.
Lunile pentru care Institutul Naţional de Statistică încă nu a comunicat câştigul salarial mediu brut se utilizează, pentru întreaga lună, ultimul câştig salarial mediu brut comunicat.
Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează:
-cuantumul pensiei de invaliditate, în situaţia prevăzută la art. 49 alin. (1) lit. a);25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective, în situaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b), c), f) şi g);
-cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în situaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. e).
În cazul persoanelor care beneficiază de perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) şi care, în aceeaşi perioadă, obţin venituri pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, la calculul punctajului lunar al asiguratului se iau în considerare, prin cumulare, aceste venituri şi cele stabilite pentru perioadele asimilate.
Pentru stagiul potenţial, acordat persoanelor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de:0,70 puncte pentru gradul I de invaliditate;0,55 puncte pentru gradul II;0,35 puncte pentru gradul III .
Pentru perioadele în care persoana a fost şomer, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.
Se exceptează de la prevederile alin. (2) persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii, pentru care s-a achitat contribuţia din bugetul asigurărilor pentru şomaj. În acest caz la determinarea punctajului lunar se utilizează suma obţinută în urma aplicării asupra drepturilor primite a raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale.
Pentru perioadele de asigurare realizate de către persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. V, la determinarea punctajului lunar se utilizează cuantumul ajutorului lunar care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.
În situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. I lit. d), la determinarea punctajului lunar se utilizează suma obţinută în urma aplicării asupra venitului care a constituit bază de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, a raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locuri de muncă în condiţii normale.
Pentru asiguraţii care au realizat stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5, punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 0,5%.
Asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) care au realizat stagiul minim de cotizare în specialitate şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 6, punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 0,5%.
Majorarea punctajului lunar prevăzută la alin. (1) şi (2) nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia cu venituri de natură salarială.
Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:
-cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite;
-cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale;
-cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă.
La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei.
Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.
Dacă unul dintre indicatorii realizaţi pe anul precedent, are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.
În situaţia în care indicatorii realizaţi pe anul precedent, au valori negative se păstrează ultima valoare a punctului de pensie.
Începând cu anul 2021, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei la care se adaugă 45% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent. Procentul din creşterea reală a salariului mediu brut, luat în considerare la majorarea anuală a valorii punctului de pensie, se reduce gradual cu câte 5 procente în fiecare an.Deasemenea începând cu anul 2030, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei realizată pe anul precedent.
Calculului pensiei comunitare
a). La stabilirea pensiei comunitare se aplică regulile de totalizare, fiind luate în considerare perioadele de asigurare realizate în toate statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, respectiv:
1. stagiul de cotizare realizat în România, pe baza documentelor prevăzute de legislaţia română în vigoare, în original şi copie, dacă beneficiarul are locul de şedere permanentă în România sau într-un stat terţ, respectiv în original sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate, dacă beneficiarul are locul de şedere permanentă pe teritoriul altui stat membru;
2. perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant în celelalte statele membre, pe baza formularelor E 205 comunicate de instituţiile competente din celelalte state membre.
b). Stabilirea pensiei comunitare se realizează în două etape:
1. se calculează pensia teoretică, prin luarea în considerare a totalului perioadelor de asigurare, prin aplicarea formulei naţionale de calcul;
2. se calculează pensia efectivă (proratizată, proporţionalizată) aferentă perioadelor de asigurare realizate în România.
c). În caz de suprapunere a perioadelor de asigurare, se aplică regulile prevăzute la articolul 15 al Regulamentului 574/72, detaliate la articolul 35 din Instrucţiunile Generale.
Director Executiv Adjunct
Terente Ciui
Citiţi şi:
- Modalitatea de calcul a categoriilor de pensii conform legii 263/2010
- Calculul pensiilor conform legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
- Calculul pensiilor comunitare conform Regulamentelor Europene
- Creşterea venitului pensionarilor prin prisma prevederilor noii legi a bugetului de asigurării sociale pentru anul 2013
- Modificării legislative privind indicele de corecţie şi grupa I de muncă
Comentarii
am lucrat 25 ani in sanatate in romania, si 11 ani in italia deci eu pot iesi la pensie in anul 2015 ?
Adaugă comentariu nou