Călin Stan (preşedinte USR Bistriţa): Doar 3 din cei 21 de consilieri municipali şi-au depus raportul de activitate! Doi au demisionat deja!

„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru  binele locuitorilor municipiului Bistrița. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Acesta a fost jurământul depus, conform LEGII, de fiecare dintre cei 21 de consilieri locali ai municipiului Bistrița, la momentul validării mandatelor, după alegerile din 2016. Ceea ce au uitat, însă, onor consilierii municipali este că, după alegeri și depunerea jurământului, au obligația, de asemenea LEGALĂ, de a prezenta – fiecare dintre ei, nu doar comisiile din care fac parte – câte un raport de activitate anual. Care – ca să vezi! - mai trebuie făcut și 
public.

Consultând site-ul online al Primăriei Bistrița, în dorința legitimă de a vedea activitatea aleșilor săi, cetățenii municipiului reședință de județ au neplăcuta surpriză să constate că rapoartele de activitate ale consilierilor, indiferent de apartenența politică, sunt... minunate, dar lipsesc cu desăvârșire!

Doar trei dintre cei 21 de consilieri municipali au catadicsit, în toți acești patru ani, să își prezinte activitatea susținută „cu bună-credință, după puterile și priceperea lor, pentru binele locuitorilor”. Doi care au demisionat - în anii 2017, respectiv 2018 - și un al treilea care și-a depus raportul de activitate acum doi ani.

De asemenea obligație LEGALĂ este și organizarea periodică de către consilierii locali, în îndeplinirea mandatului, a întâlnirilor cu cetățenii, precum și acordarea de audiențe.

Așadar, consens politic în Consiliul local Bistrița, privind „transparența” și, nu în ultimul rând, „respectul” față de cetățeni din partea aleșilor locali!

La fel cum legea prevede în cazul consilierilor locali care refuză să depună jurământul că sunt considerați demisionați de drept, ca o completare a reglementărilor legale privind funcționarea administrației publice, considerăm că se impune ca aceștia să își piardă de asemenea mandatul de ales local dacă refuză sau omit să își prezinte și să facă publice rapoartele anuale de activitate.


Călin Stan - Președinte USR Bistrița

 

 

Comentarii

27/05/20 09:50
comentator

" Raport de activitate " ?! Da ce-i " ala" ... ?
Pai eu stiam ca toti consilierii sunt asa... niste bagatori de seama, care isi dau si ei cu parerea cand se hotaraste ceva ptr comunitate si atat, ptr ca ei nu sunt angajatii ( salariatii ) Consiliului ori Primariei , desi au indemnizatii de sedintza ptr " efortul extraordinar " depus si oricum sunt un fel de " Gica Contra " pentru ceea ce ar dori primarul sa faca ptr comunitatea respectiva .
Sunt tzari , in care nici primarul si nici consilierii nu sunt remunerati, aceste functii fiind eminamente onorifice si de inalta " demnitate politica " ptr locuitorii unei obsti .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5