ÎN CĂMARA DE TAINĂ: Meditația PS Claudiu la duminica a VII-a după Paști
În ultimele duminici am contemplat continue transfigurări ale realităților umane înspre noi orizonturi spirituale. Apa Siloamului, de exemplu, prevestea o noua creație și o nouă realitate spirituală, contemplate în momentul în care orbul vindecat se închina în fața Fiului lui Dumnezeu devenind el însuși fiu. În mod similar, slăbănogul trece de la vindecarea trupească la cea sufletească, samarineanca de la apa acestei lumi la cea dătătoare de viață veșnică, mirii din Cana de la apa iubirii trupești la vinul adevăratului Banchet, iar Nicodim, de la nașterea trupească la cea sufletească prin care devenim cu toții făpturi noi.
În evanghelia de astăzi, înțelegem mai bine toată această serie de pasaje înspre care Isus ne conduce pașii, contemplând dialogul dintre El și Tatăl, dialog în care ne descoperim și noi prezenți. Este vorba despre o lume pe care mintea omenească nu o poate cuprinde, iar cuvântul omenesc nu o poate exprima, o lume a iubirii și a comuniunii desăvârșite. Dacă în această viață putem doar intui, ca într-o oglindă, perfecțiunea dragostei și a bucuriei ce ne așteaptă dincolo, rugăciunea Mântuitorului din evanghelia de astăzi ne revelează enorma demnitate la care suntem chemați: aceea de a intra în legătura de iubire profundă dintre Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Misticii și sfinții trăiesc în manieră tainică această realitate a prezenței Sfintei Treimi în sărmanul tabernacol al sufletului nostru. Suntem și noi chemați la aceleași înălțimi spirituale tocmai prin rugăciunea lui Isus pe care astăzi o ascultăm.
Celebrând Sfintele Taine, primind Trupul și Sângele Domnului în Sfânta Cuminecare, lăsând ca rugăciunea să modeleze viața noastră, facem și noi primii pași înspre Cămara de Taină a Împăratului Cerurilor. La sfârșitul vieții, în schimb, atunci când fragilul vas de lut al trupului nostru se va sfărâma și oglinzile acestei lumi nu vor mai fi, calea ne va fi deschisă înspre Viața cea adevărată. Rugăciunea de astăzi va deveni o realitate palpabilă și cu Dumnezeu vom vorbi față către față.
El, Dumnezeu-Tatăl, va fi împlinirea rugăciunii lui Isus pentru fiecare dintre noi, bucuria noastră deplină.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Io 17,1-13
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, omul nu trebuie decât să vrea!
- Pr. Vasile Beni: Putem să vedem urmele paşilor lui Dumnezeu în viaţa noastră
- Pr. Vasile Beni: Unde ar trebui eu să-l cunosc pe Dumnezeu?
- Cine este Dumnezeu?Cum ni se descoperă?În ce constă viața veşnică?Şi cum putem să-l cunoaştem
- Pr. Vasile Beni: Viața veșnică aceasta este!
Adaugă comentariu nou