Camera de Comerţ şi Industrie BN are de recuperat 700 de mii de lei bani europeni prin POSDRU

,,Avem mari, mari probleme în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor pe POSDRU. Astăzi, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa –Năsăud este într-o situaţie delicată, şi nu numai noi, aproape toate camerele de comerţ ce derulează proiecte de acest gen. Avem blocaţi circa 700 de mii de lei, bani pe care noi i-am cheltuit şi trebuie să îi recuperăm de la Autoritatea de Management”, a spus preşedintele CCI BN, Vasile Bar, în cadrul unei conferinţe de presă.

,,Pe POSDRU derulăm proiectele: proiectul Regions for jobs, un proiect în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, este vorba de servicul sectoare calde – formarea profesională şi programul Leonardo da Vinci, dar aici sumele se decontează la termen, spre deosebire de POSDRU, unde sunt întârzieri foarte mari. Din păcate, la POSDRU, regulile s-au schimbat de foarte multe ori în timpul jocului şi asta a creat probleme”, a completat secetarul general CCI BN, Monica Mureşan.

Fondurile europene ale Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) au fost deblocate. În zilele imediat următoare vor fi achitate cererile de rambursare în valoare de 148 milioane de euro, sumă la care vor fi aplicate corecţiile financiare temporare acceptate de partea română, în valoare de 25%, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prin intermediul unui comunicat de presă.

În cursul acestei an, auditorii Comisiei Europene vor efectua alte două misiuni de verificare pentru acest program operaţional în scopul ridicării corecţiilor financiare temporare de 25%.

Comisia Europeană a suspendat POSDRU la începutul lunii august 2012, ca urmare a deficienţelor identificate de partea comunitară pentru fondurile europene utilizate în perioada 2009 – 2011.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5