Cămin Cultural şi drumuri asfaltate, din fonduri europene, la Colibiţa
Autorităţile locale din Bistriţa Bârgăului vor realiza, cu finanţare europeană, două investiţii importante pentru comunitatea din Colibiţa. Este vorba despre lucrările de edificare a Căminului Cultural, dar şi despre modernizarea unor drumuri de interes local.
„În ambele proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Suntem la faza de evaluare a ofertelor depuse de firme pentru execuţia lucrărilor. Căminul Cultural este un proiect, în valoare de aproximativ 1,6 milioane lei, finanţat prin Submăsura 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, aferentă Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. La Colibiţa va ieşi un cămin cultural foarte frumos pentru că vom avea mai mulţi bani decât pentru investiţia similară de la Bistriţa Bârgăului”, ne-a declarat primarul Vasile Laba.
Printr-un proiect finanţat pe Măsura 7,2, la Bistriţa Bârgăului vor fi asfaltate mai multe străzi cu o lungime 6,9 km. Pentru Colibiţa, este prevăzută modernizarea străzilor Valea Măgurii, Armatei, Cazarmei, Cămin şi Ciureni.
„Fondurile europene reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea acestor comunităţi. Sper ca statutul de staţiune turistică de interes local să ne poată ajuta când vom depune şi alte proiecte pe fonduri europene, să fim punctaţi pe o altă grilă”, ne-a mai declarat edilul comunei Bistriţa Bârgăului.
Citiţi şi:
- Căminul Cultural de la Colibiţa, realizat cu fonduri europene
- Căminul Cultural din Colibiţa, reabilitat cu fonduri europene de peste 1,5 milioane lei
- Proiecte europene de şase milioane euro, accesate de Bistriţa Bârgăului. Primarul Vasile Laba: Am început asfaltarea străzilor
- Primarul Vasile Laba: Avem în implementare proiecte de aproape 12 milioane euro, în infrastructură rutieră şi de apă-canal, educaţie, cultură şi sănătate
- Vasile Laba: Bistriţa Bârgăului are cel mai mare buget din toate timpurile, de 62,8 milioane lei! Reţele de apă şi canalizare, drumuri asfaltate, grădiniţă, cămin cultural şi incluziune socială
Adaugă comentariu nou