Primarul Vasile Laba: Avem în implementare proiecte de aproape 12 milioane euro, în infrastructură rutieră şi de apă-canal, educaţie, cultură şi sănătate
Administraţia locală din Bistriţa Bârgăului îşi confirmă expertiza în atragerea finanţărilor europene, fapt dovedit şi în exerciţiul financiar 2007-2014, dar şi pentru perioada de finanţare 2014-2020. Numeroase proiecte din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală au primit deja finanţare europeană, altele sunt în curs de semnare, iar primele rezultate încep deja să se vadă în comuna administrată de primarul Vasile Laba.
Încă din toamna anului trecut a început turnarea stratului de asfalt pe o serie de străzi din comună. Proiectul finanţat prin Măsura 7.2, în valoare de un milion de euro, vizează modernizarea a 11 străzi din centrul de comună şi din Colibiţa, pe o lungime de aproximativ 7 km. Pe o parte din străzi s-a intervenit, în primul rând, pentru execuţia lucrărilor de canalizare, şi doar ulterior se va trece la asfaltare, pentru a avea reţelele de utilităţi de la a la z.
De altfel, Primăria Bistriţa Bârgăului a parafat zilele acestea contractul de finanţare pentru un proiect de extindere a reţelei publice de apă şi apă uzată menajeră, prin Măsura 4.2, în valoare de 1,5 milioane euro. Potrivit edilului comunei, proiectul prevede extinderea reţelei de apă pe o lungime de 19 km şi a celei de canalizare pe un tronson de 9 km, dar şi construcţia unei staţii de epurare. În timpul cel mai scurt va fi lansată procedura de achiziţii publice pentru execuţia lucrărilor.
Tot din fonduri europene vor fi finanţate şi două proiecte pe Submăsura 4.3 din cadrul PNDR 2014-2020 care vizează modernizarea drumurilor forestiere. Ambele proiecte au o valoare de câte 1,5 milioane euro, zilele acestea urmând să fie semnate contractele de finanţare la Centrul Regional de la Satu Mare. Un proiect are în vedere modernizarea unor drumuri forestiere pe o lungime de 16 km, cel de-al doilea însumează 12 km. În principal, este vorba despre pietruiri, amenajări de podeţe, de colmatări de şanţuri, nu neapărat asfaltări, asta pentru că, remarca primarul Vasile Laba, nu i se pare normal „să nu ai rezolvată problema asfaltului în comună şi să pui asfalt şi şanţuri betonate prin pădure”.
Căminul Cultural din Colibiţa este şi el în curs de edificare. Încă de anul trecut, administraţia bârgăuană a dat ordinul de începere a lucrărilor la acest obiectiv de investiţii. Proiectul este finanţat prin Submăsura 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, aferentă Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. „Valoarea proiectului este de peste 400.000 euro. Execuţia decurge bine şi sperăm să avem un aşezământ cultural foarte frumos”, ne-a declarat primarul Vasile Laba.
Grădiniţă cu program prelungit, construită din fonduri europene
Primăria Bistriţa Bârgăului va edifica o grădiniţă cu program prelungit, pe un teren din spatele administraţiei locale. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi are o valoare de 448.000 euro, cu cofinanţare de la bugetul local.
În perioada următoare, primarul Vasile Laba va semna contractul de finanţare pentru o investiţie importantă în infrastructura educaţională.
De altfel, comuna Bistriţa Bârgăului a fost prima localitate rurală care a beneficiat de finanţare prin Programul Operaţional Regional în Transilvania de Nord, în exerciţiul financiar trecut, reuşind să atragă peste 4 milioane lei pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale nr. 2 din comună.
Proiect de 5 milioane euro, pentru incluziunea socială a peste 700 de locuitori din comună
Primăria Bistriţa Bârgăului a fost selectată în vederea semnării contractului de finanţare pentru proiectul „Investiţia în oameni = Viitorul comunei Bistriţa Bârgăului”, cofinanţat prin Programul Operaţional Capital Uman, în valoare de 5 milioane euro. Proiectul îşi propune creşeterea gradului de incluziune socială a 772 locuitori din comunitatea marginalizată Bistriţa Bârgăului, prin implementarea unor măsuri integrate în domeniile educaţiei, ocupării, socio-medical, locuirii şi siguranţei locative în scopul reducerii gradului de sărăcie şi marginalizare.
„Este un proiect cu o valoare foarte mare, aşa cum are în implementare Teaca sau Lechinţa, însă acolo este implicat Consiliul Judeţean. Am primit notificarea pentru semnarea contractului, însă deocamdată stăm în stand-by, pentru că cofinanţarea este mare şi riscăm să blocăm celelalte proiecte pe care le avem. Încă nu am luat o decizie finală”, ne-a declarat primarul Vasile Laba.
Proiectul cuprinde mai multe măsuri integrate care includ programe de formare profesională, susţinerea antreprenorilor locali, consultaţii medicale gratuite, programul „Şcoală după şcoală”, crearea de noi locuri de muncă, inclusiv reabilitarea blocurilor din zona Fabricii din Bistriţa Bârgăului. Este un proiect major pentru comunitate, însă este nevoie de susţinere pentru a putea fi dus la bun sfârşit, în special din punct de vedere financiar, date fiind multele proiecte cu finanţare europeană pe care Primăria le are în derulare.
Două proiecte cu finanţare guvernamentală pentru comuna Bistriţa Bârgăului
Două proiecte sunt în implementare la Bistriţa Bârgăului prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Un prim proiect vizează extinderea reţelei de canalizare pe str. Tapiţerilor, pe un tronson de 1,5 km, stradă care va fi ulterior şi asfaltată cu fonduri europene. Valoarea proiectului depăşeşte 540.000 lei.
Dotarea Dispensarului Uman din localitate cu aparatură şi echipamente medicale reprezintă cel de-al doilea proiect, în valoare de 450.000 lei. La Bistriţa Bârgăului, este aproape de finalizare un dispensar medical nou, astfel că dotările sunt binevenite din fonduri guvernamentale.
Amenajament pastoral pentru păşunile şi fâneţele private
Primăria Bistriţa Bârgăului va realiza Amenajamentul pastoral pentru păşunile şi fânaţele proprietate privată de pe raza localităţii, documentaţie prevăzută de Legea 16/2016. Acest document vine mai ales în sprijinul fermierilor care vor depune cereri pentru subvenţii la APIA. În fapt, Amenajamentul pastoral reprezintă o lucrare cu caracter complex ce are ca scop reglementarea procesului de producţie al pajiştilor permanente după care se conduce întreaga activitate pastorală
Elaborarea documentaţiei este estimată la o valoare de circa 300.000 lei, bani care ulterior vor fi recuperaţi de către administraţia locală.
Citiţi şi:
- Vasile Laba: Bistriţa Bârgăului are cel mai mare buget din toate timpurile, de 62,8 milioane lei! Reţele de apă şi canalizare, drumuri asfaltate, grădiniţă, cămin cultural şi incluziune socială
- Proiecte europene de şase milioane euro, accesate de Bistriţa Bârgăului. Primarul Vasile Laba: Am început asfaltarea străzilor
- Căminul Cultural din Colibiţa, reabilitat cu fonduri europene de peste 1,5 milioane lei
- Zece milioane euro, atrase din fonduri europene la Tiha Bârgăului. Vasile Şut: Am semnat al optulea proiect, pentru modernizarea drumurilor agricole
- Primar Vasile Laba (Bistriţa Bârgăului): Avem cu ce ne lăuda. În folosul comunităţii, atragem finanţări europene sau de la Guvernul elveţian
Adaugă comentariu nou