O investiție majoră în derulare

Canalizarea Lechinței a limpezit valea ce traversează comuna

Sunt împreună cu primarul Romeo Florian pe podul din centrul Lechinței, vechi de mai bine de 60 de ani. Nu suntem la pescuit, deși se mai mai zăresc peștișori și alte vietăți acvatice, ci admirăm apa limpede și curată încât o poți compara, păstrând proporțiile, cu Ozana "cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul". Cum se explică situația aceasta? Tot primarul ne dă și răspunsul, rezumat într-un singur cuvânt – canalizarea.

Dacă în urmă cu mai mulți ani, valea degaja mirosuri mai greu de suportat, iar viețuitoarele erau inexistente, acum poți să admiri și să te plimbi în voie, respirând un aer ozonat. “Am curățat valea, sute de tone de nămol au fost excavate și transportate pe terenuri agricole. În urma acestei ample lucrări, și vegetația s-a schimbat radical. Canalizarea, un obiectiv de importanță majoră pentru mediu și cetățeni, a devenit o realitate. Deși la început unii erau cam sceptici, acum cel puțin la Lechința, aproape în totalitate, fiecare gospodărie este racordată la rețeaua de canalizare”, ne spune primarul Florian.

Aflăm că acest obiectiv de investiții nu se oprește numai la nivelul centrului de comună. Cei care tranzitează acum comuna Lechința, văd utilaje grele, conducte, specialiști și lucrători. Și satele Țigău, Sâniacob și Chiraleș vor fi cuprinse în rețeaua de canalizare. Se lucrează intens. Am aflat de la primarul Lechinței că după canalizare, drumurile loocale, pe unde trece rețeaua, vor fi asfaltate. Acum se lucrează la Ulița ce duce către stadionul din Lechința – aici la fiecare joc al echipei locale, baza sportivă este arhiplină – care este în șantier.

Și în satul Chiraleș, ulița numită Dorhoi va fi asfaltată, după ce conductele vor fi puse în operă. Și tot despre Chiraleș, primarul ne-a vorbit că se află în stadiu de finalizare o capelă mortuară aflată în vecinătatea bisericii ortodoxe, biserică sfințită la 4 noiembrie 1934, după o muncă jertfelnică a credincioșilor vreme de 26 de ani.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5