Candidaţii PD-L au început campania electorală în forţă

În acest sfârşit de săptămână, candidaţii PD-L au început campania electorală. Fiecare dintre pretendenţii PD-L la un fotoliu de senator sau deputat au fost prezenţi în colegiul unde candidează, şi au intrat în contact direct cu alegătorii. Duminică, Sabin Ilieşi, candidatul PD-L pentru Senat pe Colegiul 2 şi Vasile Marc, candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor, tot pe Colegiul 2, au fost prezenţi in mijlocul locuitorilor comunei Sânmihaiu de Câmpie. Ei au participat la slujba religioasa de la biserica din localitate, alături de primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Fiscutean, iar apoi au dat tonul unei manifestări inedite pentru locuitorii comunei. Sub deviza’’ PD-L TINE CU TINE’’ Sabin Ilieşi, Vasile Marc şi primarul Ioan Fiscutean au premiat 82 de cupluri de vârstnici din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Premierea a avut loc în cadrul unei manifestări organizate la Căminul Cultural din localitate. Cei prezenţi s-au bucurat şi de un program artistic, oferit de membrii ansamblului „Cununa de pe Someş”.

În acest context, candidaţii PD-L şi-au prezentat proiectele pentru vârstnici, dar şi iniţiativele lor privind modernizarea comunei.

O altă echipă PD-L formată din Ioan Andreica candidat PD-L pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul 4 şi Ioan Sbîrciu, candidat pentru Senat pe Colegiul 1 au fost prezenţi în mijlocul locuitorilor din Monor şi Budacu de Jos. În urma discuţiilor cu oamenii aflaţi la târgul din Budacu de Jos, candidaţii PD-L au luat act de problemele cu care se confruntă aceştia.

Ioan Andreica şi Ioan Sbîrciu au participat şi la slujba religioasă, în biserica din Monor. Cu acest prilej, a fost sfinţită icoana donata bisericii, de către candidaţii PD-L, Ioan Andreica şi Ioan Sbîrciu.

Candidaţii PD-L au participat şi la meciul de fotbal Progresul Jelna-Voinţa Livezile.

Zi plină şi pentru liderul Ioan Oltean , candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul3. Oltean a fost prezent la Ilva Mare, unde a participat la slujba de sfinţire a casei parohiale, şi la slujba arhierească, la biserica din localitate. S-au purtat discuţii cu locuitorii comunei, fiindu-le prezentate proiectele Partidului Democrat-Liberal. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a garantat locuitorilor din zonă că, tandemul format din primarul Alexandru Anca şi Ioan Oltean-deputat va aduce mari beneficii pentru localitate.

Duminica s-a încheiat pentru deputatul Ioan Oltean şi candidatul PD-L, Sabin Ilieşi, cu o întâlnire cu membrii Organizaţiei de Partid din Sîngeorz-Băi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5