Caravana tineretului maghiar porneşte din nou

Uniunea Democratică a Tinerilor Maghiari din Bistriţa organizează a II-a ediţie a proiectul Caravana Tineretului 2013, în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Evenimentul se va desfăşura între 12 şi 18 august în următoarele sate: Tonciu, Reteag, Braniştea, Malin, Matei, Bretea şi Sărata.

“Scopul proiectului este ca şi anul trecut, de a promova cultura şi tradiţiile maghiare, prin organizarea Caravanei Tineretului în acele localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud unde accesul la diverse manifestări culturale este minim. Unele din aceste localităţi sunt destul de izolate, dar păstrează tradiţii populare autentice şi ascund monumente istorice pentru multă lume încă necunoscute. Vizitarea şi cunoaşterea acestor perle reprezintă un alt scop al acestui proiect”, spune coordonatorul acestuia, Berze Alexandru.

Caravana Tineretului se axează pe două activităţi. Prima dintre ele este organizarea timpului liber util al participanţilor direcţi – activităţi de voluntariat, organizarea de workshopuri pentru copii şi tinerii localnici (origami, învăţarea de cântece şi dansuri populare, jocuri populare, elemente de bază pentru împletirea de papură, obiecte din mărgele, etc.), socializare cu localnicii.

A doua activitate le oferă localnicilor un program pentru toate vârstele, cuprinzând o după-masă de lucru cu tineri şi copii, urmând o serată culturală susţinută de formaţiile participante la proiect.

“Privind succesul proiectului de anul trecut, UDTM Bistriţa a decis să organizeze din nou caravan. S-au păstrat câteva workshopuri de anul trecut, dar am adăugat şi altele noi, astfel să putem implica copii cu vârsta cuprinsă între 2-16 ani. În programa cultural apare ansamblul folkloric Vadrózsa din Bistriţa, care a participat şi anul trecut, dar anul acesta o să avem ocazie să vizionăm noul lor dans, iar vom avea inclus şi vals, stand up comedy şi un spectacol intitulat Ludas Matyi, care este îndrăgit atât de cei mici, cât şi de cei mari. Pe lângă toate acestea şi locuitorii localităţilor unde va staţiona Caravana Tineretului se implică în serata culturală, şi ne vor prezenta şi ei un program artistic. Serata se va încheia cu un bal susţinut de formaţia Dupla D în şase sate, iar sâmbătă la Bretea vom petrece alături de formaţia Lótusz.” –a specificat vicepreşedintele UDTM, Sipos Timea
Sursa: comunicat de presă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5