Care sunt cele 29 de investiții din Bistrița-Năsăud finanțate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR!
Ministerul Dezvoltării finanțează 1.496 investiții, în 1.149 localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila, întyr-un comunicat de presî. Lista proiectelor finanțate, în valoare totală de 7.126.942.691,89 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro. Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR. Vor fi publicate, în următoarea perioadă, și alte investiții care vor primi finanțare din PNRR, pe măsură ce unitățile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister.
Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate, 434 de noi proiecte, în valoare de 3.319.534.039,03 lei, depuse de 46 de autorități centrale și 388 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele includ lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice. Pentru Fondul Local, au fost aprobate 1.062 de noi proiecte, în valoare totală de 3.807.408.652,86 lei, pentru care au depus cereri de finanțare 761 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.
Aceste 1.496 de proiecte li se alătură celor 43 pentru care au fost semnate deja contractele de finanțare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 1.539 de proiecte aprobate până în prezent.
Lista este disponibilă la secțiunea Dezvoltare teritorială, subsecțiunea PNRR – Planul Național de Dezvoltare Teritorială, iar beneficiarii pot accesa periodic link-ul https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr pentru a se informa în legătură cu rezultatul evaluării cererilor de finanțare.
În prezent se derulează cel de-al doilea apel de proiecte pentru componentele C5 și C10, bugetele disponibile fiind de 985.405.000 de euro pentru C5, respectiv 859.690.000 de euro pentru C10, pentru care, până în prezent, ministerul a primit 3.530 noi cereri de finanțare.
Cereri de finanțare aprobate - Componenta C10 - Fondul Local
- Realizarea infrastructurii de rulare pentru biciclete în comuna Șieu Măgheruș - 2,144,618.56 lei
- Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public în municipiul Bistrița și comuna Livezile - 57,525,687.66 lei
- Dezvoltarea infrastructurii ITS/TIC în comuna Budești, 1,859,919.13 lei
- Sistem inteligent de management local în Comuna Parva - 1,902,506.88 lei
- Sistem inteligent de management local în Comuna Sânmihaiu de Câmpie - 1,902,506.88 lei
- Extindere sistem de management al traficului în Municipiul Bistrița - 6,297,363.98 lei
- Realizare sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public în comuna Salva - 954,337.28 lei
- Implementare infrastructura TIC în Orașul Sângeorz – Băi - 2,216,968.36 lei
- Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - puncte de reîncărcare vehicule electrice în comuna Chiochiș - 585,801.30 lei
- Construire de locuințe nZEB plus pentru tineri în Bistrița - 2,580,044.66 lei
- Construire de locuințe pentru tineri în comuna Urmeniș - 2,195,407.41 lei
- Elaborarea și transpunerea în format GIS a Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița și transpunerea în format GIS a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Bistrița - 10,541,494.39 lei
- Actualizarea documentației Plan Urbanistic General al comunei Sânmihaiu de Câmpie, in format GIS - 369,054.82 lei
- Elaborare PMUD (cu studiu de trafic) și elaborare PUG cu transpunere in GIS, la nivelul UAT Sângeorz-Băi - 498,850.99 lei
- Elaborarea în format GIS a documentației de amenajare a teritoriului PUG al comunei Șieu –Măgheruș - 258,348.98 lei
Cereri de finanțare aprobate (urmează încheiere contract) - Componenta C5 - Valul renovării
- Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 18.1 - 4.015.082,11 lei
- Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 19 - 1.749.788,48 lei
- Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 18 - 21.958.890,61 lei
- Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 19 - 7.842.370,96 lei
- Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal nr.16, str. Cerbului nr. 27 - 1.218.701,03 lei
- Creșterea eficienței energetice a clădirilor Liceului Tehnologic Agricol, str. Tărpiului nr.21 - 14.809.056,86 lei
- Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal nr. 7, str. C.R. Vivu nr. 35 - 1.080.803,40 lei
- Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal nr. 10, B-dul Independenței nr. 57 - 1.534.799,41 lei
- Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal Sărata nr.107 - 456.925,01 lei
- Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Renovare energetică la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.1 Bistrița - 17.994.878,66 lei
- Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, „Renovare energetică la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean” - 6.002.588,77 lei
- Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Renovare energetică la imobilul situat în localitatea Năsăud, str. Vasile Nașcu nr.47, 6.366.019,88 lei
- Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Creștere performanţă energetică şi reabilitare imobil situat în orașul Beclean, str. Liviu Rebreanu, nr. 22A - 7.855.829,76 lei
Altfel, Primăria Bistrița a semnat la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare prin PNRR a proiectului privind creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Bistrița. Valoarea totală a acestei investiții este de 3.113.607,75 lei.
Citiţi şi:
- Primele finanţări aprobate prin PNRR pentru oraşul Năsăud, pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor şi a Liceului Economic
- Noi contracte finanțate prin PNRR, semnate de Ministerul Dezvoltării, pentru Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean
- 9 proiecte, semnate de primarul Ioan Turc la București
- Liceul Economic şi patru blocuri din Năsăud, eficientizate energetic prin PNRR!
- Liceul Economic şi patru blocuri din Năsăud, eficientizate energetic cu bani din PNRR
Adaugă comentariu nou