Cartea şi satul, o carte cu profunzime în gândire

Ioan Mititean

De câţiva ani buni, fata de pe Leşcior – Leşu, VERONICA OŞORHEIAN, vine cu drag în satul natal, la sfârşit de iulie, cu ocazia serbării populare „RAPSODIA TRIŞCAŞILOR”. Nu vine cu traista-n pătrăţele goală, ci plină cu merinde de suflet – cartea, ca o meditaţie asupra realităţii satului de la poalele Heniului. Anul trecut a adus ca merinde consătenilor săi „CUIBUL DE LUMINĂ”, o carte cu fapte mărturisitoare, cu multe exemple din viaţa şcolară, având în vedere faptul că omul învaţă mai mult din exemple. A făcut din fiecare zi şcolară un nou început. După ce a prezentat-o în cadrul Cenaclului literar „Anton Coşbuc” din Leşu, condus de scriitoarea Elisabeta Luşcan, a făcut un popas şi la Biblioteca din Gherla, oraşul ce a găzduit-o în anii de liceu. Prezentarea cărţii a fost făcută de scriitorul Iulian Dămăcuş, care a prezentat oaspeţii dragi printre care şi năsăudenii membri în Liga Scriitorilor: Ioan Mititean, Lucreţia Mititean, Rodica Fercana şi Raveca Vlaşin. A fost o zi de excepţie, înzestrată cu darul de a zămisli frumuseţe.
În ultima duminică a lunii lui cuptor, revine la Leşu cu traista plină de ecouri ale receptării volumului prezentat anul trecut, o carte cu profunzime în gândire, cu mesaje de apreciere, încurajatoare, scrise de 25 Oameni cu dragoste faţă de şcoală şi profesie cum sunt: Menuţ Maximinian, Bistriţa, Iulian Dămăcuş, Gherla, Cornel Cotuţiu, Beclean, conf.univ. Ioan Parasca, Cluj, Andrei Medinski, Timişoara, Ioan Seni, Năsăud, Mircea Leontin Mureşianu, Rodna, Ioana Precup, Oradea, Leon Hogiu, Bârgău, Lucia Persecă, Braşov, Vasile Filip, Bistriţa, Leon Măgeruşan, Bistriţa, Ion Buzaşi, Blaj, Mircea Daroşi, Nepos, Leon Cârdan, Săngeorz, Elisabeta Luşcan, Leşu, Antonia Bora, Leşu, Camelia Rauş, Leşu, Ioan Chiş, Săsarm, Ioan Mititean, Năsăud, Lucreţia Dragotă, Dej, Ioana Lăpuşneanu, Năsăud, Radu Sârbu, Năsăud, dr. Gabriela Mircea, Alba Iulia, scriitori şi dascăli ce au aşezat în carte mesaje cu un spor de originalitate. Sunt prea puţine cuvintele pentru a vorbi despre asemenea oameni competenţi, delicaţi şi verticali, cărora Veronica le-a donat un teren prielnic spre a înălţa căsuţe literare cu portretul unui scriitor ilvean ce descoperă oameni cu însuşiri sufleteşti de o subtilă fineţe, purtători de valori, cu un stil inovator, dornici de dialog, care scriu din suflet şi nu aşteaptă nimic în plan personal cum nu poate fi altul decât fata unui renumit trişcaş din Leşu, Veronica, mutată încă din anii tinereţii în Cetate, unde este un model rar de dăruire pentru scris, pentru cultură, cunoscută în Alba Iulia ca o taină de comuniune cu originile noastre, un legământ curat cu sufletul ţăranului ilvean, cu osia lumii, a statorniciei şi seninătăţii noastre.
Veronica a realizat o unitate a celor cu darul scrisului, dându-le prilejul ca între copertele prezentei cărţi scoasă recent de la Editura Grinta Cluj să-şi edifice un lăcaş compus din slove ce crează o armonie între scriitori, pentru că boala omului este cauzată de lipsa armoniei din noi după cum foarte bine a spus Pitagora. Datorită stresului şi conflictelor de tot felul astăzi sunt tot mai des întâlnite boli somatice psihogene care în popor se numesc „bolile necazului”, adică boli de inimă rea, de care nici condeierii nu sunt scutiţi cum sunt: furia, spaima, ura, invidia, răutatea, răzbunarea etc., stări conflictuale cu alţii şi cu noi înşine. Toate acestea zdruncină organismul. Doar noi creatorii de literatură să dăm tonul şi să creăm în jurul nostru un câmp al unităţii şi prieteniei, un câmp energetic pozitiv, stimulativ, optimist şi constructiv cum de fapt a făcut Veronica. Omul de fapt devine ceea ce gândeşte după cum îi sunt gândurile aşa îi este omului şi viaţa.
Cartea Veronicăi ne oferă un confort psihic şi spiritual, care vindecă şi ne populează mintea cu gânduri bune având efectul unui bumerang – cine oferă bucurie, simpatie, toleranţă, le primeşte înapoi prin recul.
Autoarea şi-a ales cu grijă pe cei cu care poate confesiona, oameni hotărâţi să spună nu judecăţilor pripite, existând o conlucrare între harul lui Dumnezeu şi efortul său creativ cu aspecte ale existenţei omului şi mediului său de viaţă, făcând o amplă călătorie în spaţiul copilăriei spre lumea în care s-a proiectat eul.
Închei cu cuvintele scriitorului Cornel Cotuţiu: „în fiecare dintre noi este un Leşu.”

Comentarii

26/07/17 17:48
Rodica Fercana

Felicitări Vero,pentru perlele de suflet transpuse în pagini de carte despre Leșul natal.Mari condeieri: dl.Cotuțiu și dl.Ioan Mititean au prezentat în cronicile respective puntea ta indestructibilă cu obârșia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5