Casa Scriitorilor, ipostazele unei restituiri culturale

Tabăra culturală „ Realism magic la Valea Vinului” a ajuns la ediţia a VII –a, ce se derulează în această săptămână sub titlul „Ipostazele unei restituiri culturale: Casa Scriitorilor de la Valea Vinului, Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud”.
După cum ne declară coordonatorul tanerei, scriitoarea Florica Dura, scopul este Valorificarea potenţialului creativ al Casei Scriitorilor din localitatea Valea Vinului, comuna Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud şi stimularea turismului cultural şi montan. Organizatori sunt Asociaţia Culturală „Florica Dura” în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, Complexul Muzeal BN, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural BN, Centrul Judeţean pentru Cultură BN şi Editura Eikon din Cluj Napoca. Invitaţi scriitorii: David Dorian, Victor Ştir, Vasile George Dâncu, Mircea Măluţ, Alexandru Uiuiu, Florica Dura, Aurel Pantea, Nicolae Corlat şi Nicolae Teişanu şi artiştii plastici: Mircea Mocanu, Georgiana Vrânceanu Cotuţiu, Marian Coman şi Alexandru Gavrilaş. Se doreşte realizarea unui volum de restituiri culturale alcătuit din fragmente de texte scrise la Casa Scriitorilor sau cu referire la localitatea Valea Vinului, aparţinînd unor scriitori români de mare notorietate, supranumit „Cartea de la Valea Vinului”, coordonatori fiind Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon şi Florica Dura, editarea şi publicarea unui catalog plastic care să conţină portretele scriitorilor cu notorietate ce au frecventat Valea Vinului, realizate de artiştii plastici invitaţi la ediţia anterioară, respectiv 2011, materializarea unor ipostaze plastice şi fotografice în care să apară Casa Scriitorilor; finalizarea dosarului pentru clasarea în Patrimoniul Cultural Naţional a obiectivului cunoscut drept „Casa Scriitorilor” de la Valea Vinului.
Programul include evocarea „Lucian Valea”, lecturi poetice, conferinţe, raport de activitate privind stadiul demersurilor făcute pe parcursul ediţiilor anterioare pentru salvarea brandului Casa Scriitorilor şi a celor două construcţii de la Valea Vinului, prezentarea brandului SKV şi a calendarului aniversar „SKV 130 de ani de turism cultural pe meleagurile Rodnei, Bistriţei şi Bârgăului”, brand descoperit în timpul cercetărilor intreprinse pentru consolidarea dosarului de clasare a Casei Scriitorilor. Locaţia manifestărilor este Pensiunea Suzy Panzio din Rodna.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5