Ceangăii

Publicația ieșeană reia în tipar un dialog, realizat în 2003, cu Preasfințitul Petru Gherghel, pe atunci păstorul Episcopiei Romano-Catolice de Iași, astăzi Episcop Emerit, cum se spune, pensionar. A fost în fruntea Episcopiei ca administrator apostolic între 1978-1990, apoi ca episcop, între 1990-2019. Interviul a fost realizat de Grigore Ilisei pentru Televiziunea din Iași în cadrul emisiunii „Divanuri duminicale”. Tipărirea acestui interviu, fie și după 15 ani, este importantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că pune în dezbatere soarta a câtorva mii de credincioși catolici, romano-catolici, cetățeni români, români în adevăratul înțeles al cuvintelor, locuitori ai câtorva sate din județele Bacău și Neamț, viețuitori pe care unii, de rea credință, îi consideră ceangăi, străini, nu români. Primul argument al unor astfel de intervienți în viețile altor oameni este acela că acei oameni sunt de altă credință, de altă religie decât cea ortodoxă majoritară. Acesta este temeiul pe care îl pun în dezbatere etnicii maghiari prin reprezentanții lor din Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR). Dezbaterea probleme nu este de astăzi, de ieri, ci e chiar de dinainte de 1990, însă pusă foarte rar în discuție publică, și anume „chestiunea ceangăilor”. În foarte multe rânduri locuitori catolici din câteva sate din Bacău și Neamț au fost puși sub presiune câțiva zeci de ani la rând sub insistențele reprezentanților UDMR, recte, mai recent, Kelemen Hunor – ca să exemplific clar. Și „ciondăneala” dintre români și unguri care a avut loc în primăvara acestui an în Cimitirul din Valea Uzului (situat la marginea județului Bacău), a avut ca substrat tot „chestiunea ceangăilor”. Iată ce mărturisește în 2003 preasfințitul Petru Gherghe – preluarea o operez fără să mai folosesc ghilimelele pentru a nu îngreuna lectura. Repet, dezbaterea o consider extrem de importantă atâta vreme cât toate administrațiile țării (indiferent de culoarea politică pe care au avut-o și o au) nu s-au ocupat deloc de acest subiect din motive politice, din 1990 încoace. Motivul politic care se reliefează este cât se poate de clar: din nici un guvern din 1990 până în prezent reprezentanții UDMR nu au lipsit, având grijă să întrețină în unele zone din județele cu populație romano-catolică o atitudine de învrăjbire, credincioși care, juristdicțional, aparțin de Biserica Romei și oblăduirea Sfântului Scaun și evident de Nunțiatura Apostolică Romano-Catolică din București. Preasfințitul Petru Gherghel afirmă:
E important să abordăm problematica credincioșilor catolici din ținutul binecuvântatei Moldova, a frumoasei Bucovina și nu numai. Catolici au existat mereu în țara noastră. În Moldova ei sunt notați ca fiind deja constituiți ca structuri bisericești încă din vremea descălecatului. În partea de sud a Moldovei, în Valahia Minor, cum se numea pe atunci, funcționa Episcopia de Milcovia, la 1227. Apoi în Partea de sus a principatului moldav a început să își desfășoare activitatea Episcopia de Siret, la 1371. A urmat Episcopia de Baia, cu o perioadă destul de relevantă, din 1413 până în 1523, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Apoi Episcopia Bacăului, apoi din 1818 i-a luat locul Vicariatul Apostolic al Moldovei, până când, în 1884, s-a înființat Episcopia Romano-Catolică la Iași. Comunitatea romano-catolică din Moldova numără 260.000 de credincioși, români, dintre care puțini aparțin altor etnii, în componența diacezei fiind vorba și de polonezi, germani, ucrainieni, mai ales în zona Bucovinei, iar de-a lungul istoriei, mai ales în orașe, de credincioși de etnie maghiară. Comunitatea creștină catolică din Moldova se simte pământeană, am avut și păstori veniți din Italia. Cu mult înainte catehismele au fost scrise în limba țării, cu învățături pentru populația din Moldova. Catolicii au fost mereu prezenți în istorie, cu unele perioade mai grele, din cauza invaziilor sau a războaielor, iar în prezent avem o diaceză tânără și dinamică. Sute și mii de soldați au luptat în 1916, în Primul Război Mondial, sacrificându-se pentru țară, îi avem eroi în morminte. Toți sunt români și sunt mândri de a fi români. S-au scris cărți și s-a demonstrat, inclusiv după modelul constumelor populare, că o anumită parte a populației catolice, râvnită de ”forțe interesate”, de interese străine, sunt români în toată regula. Astăzi există o episcopie în Republica Moldova, Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, cu peste 20.000 de credincioși. Profesorul Ion H. Ciubotaru demonstrează în cărțile pe care le-am publicat, cu argumente solide, că spiritualitatea populară din satele locuite de catolici în Moldova, în toate segmentele și ariculațiile ei, se integrează cu particularitățile sale în ansamblul culturii și civilizației rurale naționale. Ceea ce găsim aici consonează cu ceea ce există în alte zone ale României, în care trăiesc români de altă confesiune, dar de același sânge și aceeași bătaie a inimii. Comuntatea catolică a trăit întotdeauna în consonanță cu comunitatea majoritară ortodoxă. Catolicii români nu se simt străini de țara lor, România.
Sumarul SCRIPTOR este închegat și oferă lecturi de analiză, sinteză și atitudine. Merită semnalate cronicile literare și de istorie literară, eseurile și analizele semnate de Anastasia Dumitru, Ioan Holban, Constantin Coroiu, Livia Ciortea, Bogdan Mihai Mandache, Adrian Dinu Rachieru, Valentin Talpalaru și mulți alții.