Centrul de zi de la Năsăud îşi continuă activitatea în 2024, cu fonduri de la bugetul local

Primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, anunţă că activitatea Centrului de zi de la Năsăud îşi va continua activitatea şi în 2024. „Este important să specific acest lucru, vorbim de aproximativ 3500 de vârstnici, pensionari şi nu numai. Este aproape un sfert din populaţia oraşului Năsăud şi trebuie să venim cu ceva în sprijinul lor. Mă bucur că am reuşit să închidem acel proiect cu fonduri europene. Activitatea va continua din fondurile proprii ale Primăriei Năsăud. Vom extinde acel serviciu, pentru că atâta timp cât s-a implementat aveam o limită de beneficiari, până în 130 de persoane. Vom putea primi pe absolut oricine, vom merge la domiciliul fiecăruia, avem o maşină de serviciu pentru Centrul de zi pentru vârstnici, în funcţie de solicitări”, a declarat primarul Vlaşin.

Luna trecută, Primăria Năsăud a găzduit conferința de final a proiectului „Servicii sociale pentru seniorii comunității năsăudene”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman, implementat în perioada 1.07.2020 – 31.12.2023 de către Orașul Năsăud, în parteneriat cu Asociația Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj – Filiala Bistrița. Obiectivul general a reprezentat reducerea numărului persoanelor vârstnice care aparțin grupurilor vulnerabile de la nivelul orașului Năsăud și localitățile componente aparținătoare, prin furnizarea unor servicii sociale și socio-medicale relevante pentru nevoile identificate ale beneficiarilor. Bugetul total al proiectului a fost de 2.768.731,83 lei, din care 2.733.785,65 lei finanțare nermbursabilă și 34.946,18 lei valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului.

         Prin proiect, au fost create și acreditate două servicii sociale  -  „centru de zi fara componenta rezidențială pentru persoane vârstnice” și „serviciul de îngrijire și asistență la domiciliu pentru persoane vârstnice”. De asemenea, a fost înființată Asociația „Seniorii Năsăudeni” a persoanelor vârstnice.

Personalul Centrului de zi – Orașul Năsăud:

  • Bodescu Valeria – șef centru de zi
  • Afrențoaie Alina - asistent social
  • Androne Liana – asistent medical
  • Acu Onita – ingrijitor la domiciliu

Prestatori de servicii:

  • Simionca Maria - instructor dans
  • Pop Alina - instructor calculator  
  • Moldovan Maria - instructor muzică

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5