Chirii mai mici pentru tinerii care închiriază locuințe ANL
Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, stabilește o Ordonanță adoptată astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel:
- Maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară;
- Maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată;
- Maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.
Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care, prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern, se diminuează:
- Cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei;
- Coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti;
- Coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie;
De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii este principalul program implementat de ANL. Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă; se arată în comunicatul Guvernului.
Citiţi şi:
- Ministerul Dezvoltării reduce chiriile pentru locuinţele ANL
- Chiriile pentru locuinţele ANL, majorate simţitor! Proiectul a picat la vot în CL Bistriţa
- De la 1 septembrie, chiriile pentru locuinţele ANL vor fi modificate!
- Elevii din familii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 lei pentru a cumpăra rechizite şi haine! Vezi metodologia!
- Peste 3000 de locuinţe ANL sunt puse deja în vânzare
Adaugă comentariu nou