Cinci turişti din Rodna, salvaţi de salvamontiştii rodneni

Un grup de cinci turişti au fost ajutaţi de salvamontiştii rodneni să coboare din Munţii Rodnei, după ce aceştia alarmaseră Serviciul Salvamont. Potrivit liderului Formaţiei Salvamont Rodna, ing. Emil Şandor, tinerii din Cluj-Napoca şi Vatra Dornei şi-au propus un tur de creastă, de la Vatra Dornei în Borşa. Ei au fost surprinşi duminică, în apropiere de Vârful “la Omu” din Munţii Rodeni, de ploaie şi grindină, şi au decis să ceară sprijinul salvamontiştilor, deplasarea fiind pusă în pericol din cauza oboselii, a pericolului de hipotermie şi a a limentelor insuficiente.

Echipa Salvamont Rodna – Radu Lipan, Tersanski Mitgel, Dan Mureşian, Ionuţ Rus, Iosef Vargovski – condusă de Emil Şandor, căreia i s-a alăturat şi Ştefan Buia de la Năsăud, a reuşit să-i găsească pe turişti după aproximativ trei ore de la alarmare. Turiştii au fost ajutaţi să coboare de pe munte, fiind cazaţi la Valea Vinului, ieri plecând spre casă. Conform declaraţiei şefului Formaţiei Rodna, tinerii erau echipaţi corespuzător, însă “nu au calculat greutăţile reale de deplasare în Munţii Rodnei, munţi în care condiţiile Atmosferice sunt schimbătoare, traseele montane sunt dificile, iar cabanele montane lipsesc din zonele alpine”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5