Salvamont Bistrița-Năsăud: Risc mare de avalanșe în zona montană înaltă
Șeful Serviciului Județean de Salvamont Bistrița-Năsăud, Mircea Baciu, spune că serviciul pe care îl conduce a emis o avertizare către toți iubitorii de drumeții, alpiniști sau simpli turiști să se abțină a urca în zonele muntoase înalte din județul Bistrița-Năsăud.
Mircea Baciu mai explică faptul că e vorba doar de o recomandare și că fiecare face ceea ce crede de cuviință, doar că în Căldarea Bistriciorului, Țibleș, Rodna, pericolul de producere a avalanșelor a crescut foarte mult, având în vedere și faptul că temperaturile au crescut simțitor în ultimele 24 de ore.
” Recomandarea noastră pentru toate grupurile de turiști doritori să ajungă în zonele înalte este să renunțe la aceste drumeții în zonele înalte”, a conchis șeful Salvamont Bistrița-Năsăud.
Munţii ocupă o treime din suprafaţa judeţului Bistriţa-Năsăud, constituind bordura nordică şi estică, ce se înalţă masiv, depăşind în unele locuri 2000 m. Acest arc montan este compartimentat de o reţea hidrografică bogată în următorii munţi: Ţibleş, Rodnei, Suhard, Bârgău şi Călimani.
Reamintim faptul că o avalanșă în Munții Călimani a surprins, vineri, trei persoane, dintre care doi pompieri. Două dintre cele trei victime au fost găsite. Este vorba de un pompier în vârstă de 36 de ani, în viață, iar a doua, o femeie, declarată decedată după ce s-au executat timp de o oră manevre de resuscitare. Mai mult, Salvamont Suceava și Salvamont Vatra Dornei vor monitoriza starea și evoluția vremii în zona evenimentului, precum și stratul de zăpadă depus peste culoarul de scurgere și depunere al avalanșei și, totodată, reprezentanții celor două structuri vor monitoriza și vor măsura stratul de zăpadă depus peste culoarul de scurgere și depunere al avalanșei, precum și pe cel depus pe văile superioare, cea de pe care a pornit avalanșa, respectiv cea cu stratul de zăpadă intact și pe care încă există pericolul declanșării unei noi avalanșă.
Citiţi şi:
- Salvamont Bistrița-Năsăud: Nu există la această oră trasee montane interzise accesului turiștilor
- Pericol de avalanşe în Munţii Rodnei şi Călimani
- Risc ridicat de producere a avalanşelor în munţii judeţului
- Codul galben de ninsori şi viscol, prelungit până duminică
- Salvamontiștii bistrițeni acoperă peste 700 de km de trasee turistice omologate
Adaugă comentariu nou