Colegiile Naţionale Liviu Rebreanu şi Andrei Mureşanu, primele opţiuni ale elevilor de clasa a VIII-a
Conform unui studiu realizat în şcolile din judeţ, absolvenţii de gimnaziu au prea puţine informaţii legate de reţeaua liceelor din judeţ şi opţiunile de formare pentru o meserie. În cadrul primei şedinţe din acest an cu directorii unităţilor de învăţământ au fost prezentate rezultatele studiului anual al Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bistriţa-Năsăud, având ca scop reliefarea unor tendinţe legate de orientarea şcolară a elevilor claselor a VIII-a. La studiu au participat 84,39% dintre elevii de clasa a VIII-a din judeţ.
Datele furnizate au fost utilizate pentru elaborarea planului de şcolarizare al ISJ BN pentru anul şcolar 2014-2015.
,,În acest an şcolar peste 93% dintre elevi intenţionează să-şi continue studiile într-o formă de învăţământ liceal. Procentul elevilor care nu au luat o decizie în ceea ce priveşte continuarea studiilor rămâne scăzut şi în acest an (4,97%), semn al unui grad ridicat de cristalizare a opţiunilor elevilor. Această cristalizare se datorează şi activităţii de consiliere şi orientare din şcoli. Alegerea făcută de elevi este determinată, în principal, de rezultatele şcolare obţinute în gimnaziu (28%) şi de aptitudinile personale (23%). Elevii au nevoie, în primul rând, de informaţii despre licee (40%), dar şi de ore de pregătire suplimentară în şcoală (24%) şi de activităţi care să îi ajute să îşi descopere aptitudinile şi interesele (20%). Această ultimă nevoie poate fi acoperită prin apelul la profesorul consilier al şcolii (acolo unde acesta există) sau la CJAP BN, mai ales că 8% dintre opţiunile exprimate reclamă nevoia de orientare şcolară şi profesională oferită de profesorul consilier şcolar. Având în vedere numărul insuficient de consilieri şcolari în judeţ (35), considerăm că o contribuţie semnificativă în acest sens poate avea orice diriginte/profesor din şcoală”, ne comunică Bianca Florea, psiholog Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bistriţa-Năsăud.
Elevii au alcătuit şi un top al celor mai prestigioase licee din judeţ. Pe primele locuri se află C.N. Liviu Rebreanu - 27,68% şi C.N. Andrei Mureşanu - 27,09%, urmate de C.N.George Coşbuc, C.T.Infoel Bistriţa, Liceul Sportiv Bistriţa, Liceul Teoretic ,,Solomon Haliţă Sg.Băi, Colegiul Petru Rareş Beclean, Liceul Teoretic ,,Radu Petrescu “, Prundu Bârgăului, Colegiul Economic Năsăud şi Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa.
În conformitate cu cerinţele specifice ocupaţiei, consilierul şcolar realizează în şcoală mai multe activităţi, una dintre acestea constând în implementarea programelor de educaţie pentru carieră în scopul formării de competenţe necesare elevilor în alegerea traseului educaţional. Studiul a fost realizat de profesorii consilieri: Luciana Sidor - coordonator CJAP BN, Cristina Harap - CJAP BN, Bianca Florea - CJAP BN, Tudor-Daniel Pavelea – CJAP BN şi director CJRAE BN - Daniela Hudrea.
Citiţi şi:
- Elevii din clasa a VIII-a au schimbat topul! Vezi cine a câştigat titlul de “cel mai dorit liceu”
- Elevii clasei a VIII-a au aflat oferta liceelor şi a învățământului profesional de 3 ani
- Vezi cele mai râvnite specializări în liceele din Bistriţa-Năsăud!
- Caravana meseriilor a ajuns în peste 30 de școli din judeţ
- Caravana Meseriilor pentru elevii din clasa a VIII-a
Adaugă comentariu nou