COLIBIŢA O STAŢIUNE ÎN DEVENIRE

Privind de departe, zona Colibiţa este cea mai atrăgătoare şi frumoasă din întreg judeţul şi între primele din ţară, având în vedere binecuvântata sa structură naturală şi ineditul peisajelor, cu creste alpine, izvoare minerale şi văi repezi care deschid impunătoare chei fierăstruind stâncile vulcanice, poieni în care se adună stânele şi păduri cu cetina tot verde care se oglindesc în lacul de acumulare. Cunoscută din vechime, ca oază liniştită a soarelui, trezită doar de şuierul locomotivelor şi cîntecul vagoanelor trenurilor forestiere de linie îngustă, ale secolului trecut, Colibiţa era o importantă staţiune climaterică a bistriţenilor şi clujenilor.

Schimbările antropice au fost benefice dezvoltării acestei microstaţiuni, care prosperă de la an la an, căile de acces rămânând încă principala problemă de rezolvat. Autorităţile locale, cu sprijinul Consiliului Judeţean, au susţinut promovarea acestei zone prin investiţii serioase în infrastructură, avînd în vedere drumurile de acces, alimentarea cu apă, canalizarea şi electrificarea din viitoarea staţiune, urmând apoi pârtia de schi şi multe altele, strict necesare dezvoltării turismului în regiune.

Având în vedere tradiţia skiului în zonă şi ridicarea mai multor sportivi ai domeniului calificaţi în mari competiţii naţionale şi internaţionale, devenind campioni, proiectul unei pârtie de schi, omologată la nivel naţional, ar putea fi realizat în Poiana Dălbidanului, unde Consiliul Judeţean şi autorităţile locale din Bistriţa Bârgăului şi Prundu Bârgăului au în vedere o finanţare europeană, sau printr-un parteneriat public-privat, realizabil în 3 sau 5 ani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5