Colind străbun cu părintele Cristian Pomohaci

De peste 2000 ani, după cum spune una dintre colindele care se aud în satele noastre, micul Prunc vine la fiecare Crăciun în ieslea sfântă din Bethleem. Cete de îngeri coboară şi luminează sălaşul sfânt, iar ieruvimii şi serafinii aduc colind celui care va mântui lumea. Păstrând în suflet amintirea Crăciunului din copilărie, atunci când pe uliţa din Rebrişoara părintele Cristian Pomohaci colinda pe la ferestrele creştinilor, în ceas de sărbătoare ne aduce albumul „Dalbe flori de zâuă”, apărut în seria „Tezaur” a Casei de Producţie Roton.
15 colinde din întreg Ardealul (Sibiu, Alba, Mureş, dar şi Bistriţa-Năsăud) sunt readuse în atenţia creştinilor mesajul arhaic. Cristian Pomohaci este omul hărăzit de Dumnezeu cu doi îngeri: unul al tradiţiei şi unul al credinţei. Atât în calitate de rapsod al Ţinutului Năsăudean, cât şi de slujitor la altarul mântuirii, Cristian Pomohaci nu se abate de la calea promovării adevărului.
Albumul de faţă vine să confirme încă o dată frumuseţea glasului, unicitatea colindelor noastre şi, mai presus de toate, trăirile părintelui Cristian Pomohaci în momentele de mare sărbătoare. Când cete de colindători vor poposi în casele dumneavoastră, când focul va arde în vatră în noaptea de Crăciun ascultaţi acest album care vine cu colindul românesc adus prin vocea unui artist al României - Cristian Pomohaci.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5