Colocviile Joseniului

Sâmbătă, 15 octombrie, au avut loc Colocviile comunei, care s-au desfăşurat după următorul scenariu:

Primarul comunei, Tudorel Ciotmonda a deschis lucrările vorbind despre ceea ce s-a împlinit în comuna Josenii Bârgăului.

Doamna Felicia Măjeri şi profesoara de română au monopolizat discuţia vorbind despre rolul şcolii şi despre şansa de a avea copii educaţi şi ataşaţi ideii de a fi dăruiţi culturii.

Pe subiectul şcolii a vorbit prof. Mihail Mureşan, prezent la întâlnire, Remus Vlad, Pavel Ştirbu, Iorgu Haidău, care au subliniat că în istorie fără un azi autentic nu avem niciun trecut şi un viitor autentic.

Leon Hogiu, Viorel Cioti au completat expunerile ce au vizat prezentul şi viitorul împlinirilor şi prefacerilor din Valea Bârgaielor.

O expunere deosebită a susţinut Niculae Vrăsmaş, care a vorbit despre „drumurile romane” pe care le-a adus până în apropierea josenarilor.

S-a vorbit despre muzeul localităţii şi despre preocupările oamenilor acestor locuri, iar Remus Deac, Iorgu Haidău şi Pavel Ştirbu au subliniat că Joseniul poate trăi prin oamenii săi.

Viorel Cioti a atestat că materialele din Muzeul recipient al Joseniului sunt autentice, iar moderatorul Adrian Mănarcă a ştiut să pună cap la cap subiectele astfel încât Colocviile să dovedească, fără tăgadă, că Joseniul vine de demult şi va merge departe.

A.M.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5