Colţul filatelistului
Pentru o necesară sistematică filatelică
2 .Obliterate de complezenţă
Este categoria de ştampilă-emisă şi folosită numai de către poştă – care anulează dramatic calitatea produsului poştal, alterându-i acestuia proprietatea de a mai putea fi folosit în colecţii. Piesa respectivă nu mai este o hârtie de valoare (nici de francare, nici colecţionistică) şi nu are cotă de catalog. Ea devine pe această cale, piesă nefilatelică, deci, nu poate fi utilizată nici în cadrul exponatelor filatelice!
La nevoie, în lipsa altor produse (neobliterate sau obliterate poştal), ele ar putea fi luate în seamă ca document istoric pentru evenimentele la care se referă emisiunea. Aşadar, numai în cazuri excepţionale, ele pot avea o minimă utilitate documentară.
Totuşi, piesele obliterate de complezenţă pot fi folosite, ca material didactic în cadrul învăţământului filatelic, îndeosebi pentru copii. Lucrând cu acestea, cursanţii învaţă cum se alcătuiesc o serie, cum se aranjează în clasor, cum se manipulează piesele filatelice (numai cu pensete speciale), cum se întocmeşte o planşă din compunerea unui exponat. De asemenea, învaţă ce anume este o emisiune şi de câte feluri poate fi aceasta, poziţiile diferitelor piese în catalog, cotaţiile lor etc. Sunt numai material didactic.
Obliteraţii de complezenţă s-au aplicat asupra produselor poştale: la data scoaterii acestora din circulaţie, asupra unor piese cu greşeli de desen, culoare, tipar, fiind date la desfacere în aşa-numitele „plicuri filatelice cu premii”. Darea la desfacere în plicuri filatelice, are drept principal scop recuperarea unei părţi din cheltuielile de producţie şi numai în secundar crearea bazei materiale didactice pentru colecţionarii începători. Ba mai mult, în zilele noastre (este vorba de perioada 2000-2010), firma ROMFILATELIA (amanta PSD-ului, ca să nu zic a lui D…N… …) manifestă un dispreţ suveran faţă de toţi timbrologii români prin atitudine, incompetenţa personalului de acolo, produse, preţuri etc., etc. Colecţionistica autohtonă este dusă încet dar sigur spre colaps.
Adaugă comentariu nou