Pentru o necesară sistematică filatelică

„Colecţionarul de mărci poştale simte plăcerea de-a fi completat o serie ordonată sau de-a fi găsit soluţia potrivit căreia un număr mare de elemente aparent disparate pot fi aranjate în mod logic. Cu cât sunt mai diverse, cu atât sunt mai particulare şi mai deconcertante aceste elemente, cu atât este mai mare satisfacţia de-a descoperi legile care ne permit să le dispunem într-o construcţie uşor de mânuit şi armonioasă, care aduce multiplele lor caractere mai aproape de înţelegerea noastră” (Apud: Hans Selye: De la vis la descoperire, Ed. Medicală, Bucureşti 1968, p.70).

La noi se poate constata că tocmai filateliştii nu au încercat încă să realizeze o sistematizare satisfăcătoare, măcar, a noţiunilor legate de multitudinea de aspecte sub care sunt emise mărcile poştale. Excludem ab initio, mărcile colecţionistice, care de prin 2004 încoace sunt vărsate pe piaţa din ţară, dar şi de aiurea pe unde firma fantomă romfilatelia (sic!) are complici de ţeapa ei.

O anumită ordonare pe capitole şi subcapitole, întocmirea unei sistematici filatelice altfel spus, trebuie să aibă în vedere raportul filatelistului (colecţionarului, negustorului, bişniţarului etc.) cu produsele poştale, care decurge din calitatea acestora de:

- hârtie de valoare şi document istoric în acelaşi timp;

- mijloc de plată (francare) a corespondenţei scrise;

- obiect de colecţie şi studiu;

- mijloc sigur de tezaurizare şi economisire.

În acest sens trebuie defalcate categoriile de piese filatelice standard (tipice) de cele atipice. Acestea din urmă sunt cele care trebuie supuse unei riguroase clasificări. În categoria lor se vor găsi: curiozităţile, varietăţile şi erorile, de hârtie, de filigran, de desen, de culoare, de dantelură, de valoare etc. Tot aici trebuie constituit un subcapitol separat care să ne dezvăluie aberaţiile, adică rebuturile şi falsurile (catalogul MICHEL le denumeşte pe acestea: makulatur).

Pe scurt, se poate spune că timbrele (şi nu numai ele), deşi aparţin aceleiaşi emisiuni, aceluiaşi tiraj, ba poate aceleiaşi planşe, sunt, totuşi, diferite. Diferenţierea se mai poate produce atunci când se realizează o reimpresiune oficială sau neoficială (fals), de la un tiraj la altul. Pot apare danteluri atipice care produc piese cu desenul descentrat, ori punţi nedantelate, ba chiar danteluri diferite în aceeaşi coală. Tot aici amintim elemente de desen în poziţii atipice (ranversate, lipsă etc.). De asemenea, prezenţa sau absenţa vinietelor, folosirea tipurilor de hârtie diferite, în cadrul aceluiaşi tiraj sau în tiraje succesive.

În practica filatelică (expoziţii, colecţii, licitaţii etc.) prima clasificare care trebuie făcută în:

- piese filatelice neobliterate;

- piese filatelice obliterate (circulate poştal sau de complezenţă);

- piese filatelice personalizate (perforaţii oficiale şi perfin).

Opinăm că aceasta este primul criteriu general de sistematizare filatelică. Din acest punct începe sistematizarea conform sferei, conţinutului, locului şi rolului fiecărei clase aferentă unei categorii sau alteia. Rezultă un număr variabil de clase propriu fiecărei categorii filatelice.

Va urma

Mihai Lucian Valea