Zi de vară până-n seară

      Sunt lungi zilele de vară. Încap în ele și razele soarelui dogoritor, și umbrele copacilor răcoroși. Apele și câmpiile, munții și norii. Și ne oprim, în drumul zilei, grăbite să devină amintire, la înălțimea cărților, admirându-le frumusețea, sensibilitatea și deschiderea lor, cu pagini pline, prin ochii de astăzi spre lumea de mâine. O zi de vară, în care au avut loc trei lansări de cărți. Marți, 15 iulie 2025, în organizarea Filialei UZPR Bistrița, a Societății Scriitorilor din Bistrița- Năsăud, a Societății Scriitorilor „Conexiuni”, a cotidianului „Răsunetul” și a „BC Media”, au fost prezentate următoarele noi apariții editoriale: „Traian Săsărman în trei ipostaze”, ediție alcătuită de Menuț Maximinian,  Editura Solon, Bistrița, 2025, „Păpușa de porțelan”, de Alin Cordoș, apărută la Editura „Charmides”, Bistrița, 2025, și „Poduri de timp”, de Dorel Cosma, la Editura „Nosa nostra”, Bistrița, 2025. Un an, 2025, bogat în cărți, așa cum este și ziua lansărilor.

     Nota comună a celor trei cărți este faptul că autorii lor sunt scriitori și jurnaliști, ceea ce atestă înrudirea celor două profesii, spre delectarea cititorului dornic să beneficieze atât de o realitate prezentată, interpretată, în mod original, cât și de o artă a textului, narațiune, poezie, capabilă de a trezi sentimente, idei, atracție prin folosirea mijloacelor de expresivitate literară.

           „Traian Săsărman în trei ipostaze”

      Traian Săsărman este în această carte nouă pe deplin un gazetar – literat, descendent din seria Ion Moise, Octavian Baciu, Emil Dreptate, nume de referință în jurnalismul bistrițean, de calitate, de-a lungul timpului. Cele trei ipostaze în lumina cărora este prezentat Traian Săsărman sunt: filolog, jurnalist și autor de cărți. Ca filolog, el se ocupă de un glosar regional, din Câmpia Transilvaniei, cu termeni întâlniți în vorbire, majoritatea având etimologia în limba maghiară, „a buntuzui” = „a deranja”, magh. „bontozni”, sau în limba germană, „laibăr” = „vestă”, germ. „Leiber”, dar și de origine latină, „almar” = „dulap de bucătărie”, variantă de la „armar”, din lat. „armarium”, sau cu etimologie nesigură, precum „boț” = „bulz de mămăligă”, „cocoloașe nefierte” . În calitate de jurnalist, cu o viață dedicată ziarului de astăzi „Răsunetul”, fostul „Ecoul”, angajat și răspunzător de rubrică, Traian Săsărman a reușit să prezinte cititorilor un segment din realitate. Acesta este alcătuit din fapte, locuri și oameni, pe marginea cărora autorul desăvârșește frumoase interviuri, reportaje, povestiri și portrete, cu talent, astfel încât să rămână și într-o carte. A treia ipostază, cea de autor al unor cărți, în fapt, monografii ale unor sate, rotunjește profilul profesional al lui Traian Săsărman. Din textele lui, rămân unele definiri surprinzătoare, Măluț, „satul în care se umbla pe catalige”, Bidiu, „satul unde omătul scârțâie sub papuci”, Chiraleș, „satul ce poartă în nume sunetele rugăciunii”, Ardan, „satul de piatră”, dar și, câteodată, adevărate bijuterii de stil, ca „rapsodia mierii” și „pensionarea satului”, ce conferă expresivitatea atât de rar întâlnită mai ales în articolele moderne.

      Cartea „Traian Săsărman în trei ipostaze” adună o activitate îndelungată,  îi dă coerență și unitate, o face să nu dispară. Totodată, este o carte care nu se uită, pentru că adună suficiente fragmente de viață, nemuritoare în felul lor.

                „Păpușa de porțelan”

      Cartea, numită roman, este un amestec de epic, liric și dramatic, într-un zbucium existențial, ca o frământare, ca o incantație, un cânt al unei noi epopei. Folosind tehnici de redactare, jocuri, experimente, cu preponderență metoda contrapunctului, prin care îmbină abil narațiune, poezie, vis, epistolă, Alin Cordoș oferă o carte nouă, originală, îndelung șlefuită, până la forma  finală, în care fiecare detaliu își află locul și devine deosebit de semnificativ. Autorul e mereu în căutarea binelui, a frumosului, a perechii, a fericirii, într-o lume tragică, a încercărilor de tot felul. Cele două concepte, yin și yang, se regăsesc în cartea „Păpușa de porțelan”. ”Păpușa de porțelan”, fragilă, casantă, e un obiect ce trezește trăiri din copilărie și nostalgii ale prezentului.    Recenta carte a lui Alin Cordoș vorbește despre o inexistentă împlinire prin celălalt. Pe cont propriu, trecerea este gri, cenușie. Timpul parcă s-a oprit în loc, într-o zi, 25 septembrie, și la o vârstă, „erai frumoasă, aveai 19 ani”, devenite leit-motiv al întoarcerii, adevărate obsesii ale scrierii. Drumul spre Trieste, tărâm al făgăduinței, este presărat în carte cu versuri din Nichita Stănescu, „Leoaică tânără, iubirea...”, din W. Shakespeare, „A fi sau a nu fi/ Ăst gând pe toți ne face-a fi mișei...”, cu scrisori către Dumnezeu. Gândul personajului – narator ( pentru că este un text scris la persoana întâi singular, de aici și tentația jurnalului ) stăruie la personajele feminine din viața cărții, dominante, și ca număr, și ca însemnătate: Dana, Clara, Sonia, Camelia, cu rezonanțe asemănătoare, prin contribuția lor la destinul protagonistului cărții. Un destin întors, cu fața spre trecut, spre copilărie, ca „vârstă fericită”, din care autorul cu greu se lasă izgonit. Narațiunea lui Alin Cordoș trece de la o stare la alta, se arcuiește din cuvinte, este fluidă și surprinzătoare, menită să creeze acele cercuri concentrice ale receptării, atât de felurite, ca diversitatea literaturii: „Presimt! Presimt, presimt în aerul tare al dimineții, al unei prime dimineți, a acelei dimineți de piatră și mototolite cuvinte, singure, da, da, singure, oarecum singure, dar niciodată prea rarefiate pentru o dimineață ploioasă, un fel de miercurea cenușii. Presimt că va ploua!”

                 „Poduri de timp”

      „Podurile...” lui Dorel Cosma sunt poezii care unesc, ieri cu astăzi, trecut cu prezent. Se găsesc în acest volum poezii vechi ( „Izmit”, „Colivia invizibilă” ) și noi ( „Revolta”, „Răbdare” ), într-o simbioză a trăirilor contradictorii, de la armonie la strigăt. Într-un moment în care se scrie multă poezie, este greu să găsești un element definitoriu, care să te reprezinte. Dorel Cosma reușește acest lucru, prin poeziile lui angajate, cu destinație, cu ochiul format de a vedea lucrurile, starea faptelor, obiectiv, concret, analitic și critic. Poezia lui Dorel Cosma, ajunsă la maturitate, pledează pentru adevăratele valori: iubirea, familia, încrederea, clipele de tălmăcire a unei idei, pe care autorul nu le lasă ca să treacă în van, ci le transformă liric într-o armură de cuvinte. Ni-l imaginăm pe Dorel Cosma în fața unui tablou ce reprezintă un pod, sau mai multe, admirând opera de artă, de inspirație, și, ca răspuns simbolistic, poezia se naște, o poezie de introspecție, în care podurile se transformă, poduri suntem chiar noi. În acest sens, poezia care dă titlul volumului este deosebit de bine aspectată: „Timpul ne curge prin vene/ ca o ploaie tăcută./ Vântul schimbă direcția/ fără să întrebe./ În urmă rămân amintiri/ frunze uscate/ pe o cărare veche./ (... ) iar noi,/ umbre prăfuite,/ rămânem pe margine/ cărări bătute de ani,/ nevăzute de ochii lor/ grăbiți.” ( „Poduri de timp” ) În poezia lui Dorel Cosma, nu doar cea de acum, timpul reprezintă un loc important, dacă ne gândim la un alt volum, „În grădina timpului”, dar și la poezia „Timpul” din volumul actual: „Și vine o zi,/ când cețurile se aștern peste orizontul gândului/ și cartea vieții rămâne deschisă/ la o pagină neterminată,/ cu rânduri scrise pe jumătate/ și cafeaua uitată pe marginea timpului – mai rece,/ mai amară.” ”Marginea timpului” constituie o metaforă – cheie în cartea/ cărțile lui Dorel Cosma, ca o imagine redundantă, mereu luată în obiectivul poetului.

     Zi de vară până-n seară a fost, cu un volum de jurnalism, cu un roman postmodern și cu un volum de poezie contemporană, provizii ale unei veri numai bune de citit.