Reflecții despre cartea unui jurnalist: ”Traian Săsărman în trei ipostaze”

Am răsfoit cu interes și curiozitate, așa cum am făcut-o și cu celelalte cărți, recenta apariție editorială a jurnalistului Traian Săsărman, carte, care m-a bucurat și în același timp m-a făcut să rememorez anii când eram colegi în ale dăscăliei, la școli din comuna Matei. Profesor de română la Școala generală din Bidiu, TS a avut încă din acei ani, era prin 1968, preocupări în a aduce la lumină cuvinte și expresii din vocabularul țărănesc. Împreună vizitam bătrânii din Bidiu, Enciu, ori Corvinești, unde, colegul meu își nota ceea ce considera a fi de folos și semnificativ pentru această zonă. Îmi amintesc și acum bucuria cu care bătrâni, precum Petre a Gaftei, Dăiosu, Tolac, Monicu, Denco, Dolaru, Bidian și alți deținători de cuvinte și expresii care au intrat definitiv în vocabularul țărănesc ne primeau și ne povesteau. De asemenea, culegeam cântece bătrânești, precum Horea lui Călbaș, ori cântece din repertoriul rromilor, acolo unde Lăcătuș din Enciu era un adevărat maestru. Mulți ani, TS a scos la lumină prin cercetări în multe dintre satele noastre frumusețea cuvintelor bătrânești, înțelesurile lor, pe care n-ar trebui să le pierdem. Și asta face Traian Săsărman întru nemurirea acestora. Câți dintre noi mai știu ce este: ”chișafăul, feleherț, boiandrug, șaitău (că tot e vremea strugurilor), șămătișă, ticlazău, vășcălan, etc”.

            Glosarul regional din cartea jurnalistului de la Răsunetul, pentru mine este o bucurie și sunt convins că aceste cuvinte vor dăinui cât vom mai vorbi și simți românește, adică totdeauna.

            Un capitol însemnat, din cartea ziaristului TS este dedicat satului și oamenilor săi, prin reportaje și însemnări de o mare frumusețe. Bun cunoscător al vieții țăranului, mai nou al fermierului, autorul scoate de fiecare dată în evidență lumea așezărilor rurale, obiceiuri, povești, întâmplări, în centrul tuturor fiind omul cu mâinile bătătorite, pentru care munca înseamnă sănătate morală, munca este, pentru țăranul român, farmecul vieții. Ce frumos scrie despre satul Enciu, într-o discuție cu Veluț Mureșan: ”Cel mai frumos loc din lume este satul în care te-ai născut, în cazul meu, Enciu. Nu te desparți niciodată de locul copilăriei, de ulițele și dealurile pe unde ai hoinărit, de prietenii și vecinii de odinioară. Poți să uiți? Niciodată. Și acum cred că satul Enciu este centrul lumii.” În reportajul despre satul Hășmaș aflu că pietrele așezării vorbesc ”Există aici , la Hășmaș, un loc numit Dealul Crucii și o legendă frumoasă care spune că, crucea existentă și acum, din piatră, ar fi fost din vremea lui Petru Rareș și tot bătrânii povestesc că se afla, pe acest deal, un fel de turn de observație, de unde se dădea alarma prin focuri aprinse că se aproprie dușmanul.” Aflu apoi lucruri interesante despre inginerul Octavian Harșian, părintele viticulturii, cel care a pariat cu agricultura, în urmă cu peste 60 de ani și care și acum se află în mijlocul naturii din Dealul Dumitrei, acolo unde se spune că vinul izvorăște din iubire și se bea cu delicatețe.

            Traian Săsărman este și un autor de cărți. Am avut privilegiul să le citesc pe toate. Născut la Măluț, este normal să dedice satului de sub Râpă trei cărți. ”Măluțenii au o nostalgie și un dor teribil pentru locurile natale, o profundă dorință de a reveni mereu la locul nașterii și copilăriei” scrie printre altele Traian Săsărman. ”Să mai spunem că satul copilăriei noastre nu mai există decât în noi, sub forma amintirilor noastre, iar amintirea aceasta a rămas în noi captivă ca o pasăre în sac, o pasăre care se trezește din când în când și bate din aripi” opinează un măluțan prin devenire, și mă refer la scriitorul Aurel Podaru.

            După terminarea facultății, TS așa cum îmi mărturisea, a fost repartizat la școala din Bidiu, satul căruia i-a dedicat o carte frumoasă întitulată ”Bidiu, satul dintre dealuri”. Ce frumos spune un fiu al satului, preotul Vasile Beni: ”Dacă ar fi să spun, în puține cuvinte câte ceva despre Bidiu, acestea cred că ar fi: nu am văzut nicăieri un cer mai înstelat decât în ograda părintească, cu verile splendide în care munceam mult, dar și cele mai frumoase ierni, cu zăpezile asemenea celor din povești, cu omătul ce ne scărțâia sub papuci”.

            ”Între cer și glie” este o carte despre un om cu totul special, un contemporan de-al nostru care la anii pe care i-a adunat continuă să fie o prezență activă în peisajul viticol al țării ”Nu regret că m-am înfrățit cu pământul, cu câmpul, cu dealurile și câmpia. Să stai de vorbă cu natura, este, după mine o bucurie pe care nu o poți descrie. Obosesc când se mai întâmplă să nu fac nimic, munca îndepărtează de la noi trei mari rele, și anume plictiseala, viciul și nevoia. N-o spun eu, ci tot un mare filosof al iluminismului. Chiar dacă am trecut de 80 de ani mă gândesc cu optimism la viitor.” spune inginerul Harșian.

            Cartea despre care am creionat câteva reflexii, alcătuită și prefață de scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian, directorul cotidianului Răsunetul, este fără îndoială o apariție care se citește cu interes și care va rămâne ca un punct de referință în activitatea senior editorului Traian Săsărman.

prof. Teodor Filipaș