Apă la robinet, în Matei şi Corvineşti. Drumurile primarului Encean

Apă la robinet – în Matei şi Corvineşti

Aflat la al treilea mandat, după ce o legislatură a îndeplinit funcţia de viceprimar, Vasile Encean, primarul comunei Matei, este mulţumit de realizările din anii în care s-a aflat în fruntea executivului local. În aceşti ani, în comuna Matei, în fiecare dintre aşezările sale, lucrările de investiţii ori de altă natură au depăşit cu mult 100 miliarde lei vechi. În primul rând, Vasile Encean împărtăşeşte satisfacţia cetăţenilor din Matei şi Corvineşti că s-a reuşit finalizarea alimentării cu apă, o lucrare cu impact deosebit asupra vieţii beneficiarilor. S-au făcut branşamente la fiecare gospodărie, în conformitate cu HG 577 şi Ordonanţa 28, la care au fost adăugate şi fonduri financiare de la bugetul local. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 35 miliarde lei vechi. Până în prezent, 338 de gospodării au fost racordate la reţeaua de apă.
Cât priveşte aceeaşi investiţie pentru satele Bidiu, Enciu, Moruţ şi Fântânele, primarul Encean se arată optimist, spunând că sunt cuprinse în Masterplanul judeţean şi că din anul 2016 s-ar putea să înceapă investiţia şi pentru aceste localităţi.
Canalizarea, o altă preocupare importantă a primarului din Matei, este o lucrare ceva mai complicată. O variantă ar fi realizarea ei pe fonduri europene, se încearcă o alta pe finanţare de mediu sau pe Ordonanţa 28. Oricum, canalizarea rămâne în atenţie şi se speră că în anii viitori vor fi găsite soluţii financiare pentru demararea ei.

Drumurile primarului Encean

Din satul Corvineşti, de la Curte, a fost modernizat un drum agricol de exploataţie, pe 3,6 km. Un drum de hotar asfaltat, şanţuri dalate, podeţe din beton, şoseaua marcată corespunzător. Se poate circula de la Corvineşti până la Bidiu pe un drum dintre cele mai pitoreşti, un drum botezat de primarul Encean „Transcorvina” (copiind, poate, ca şi denumire, Transfăgărăşanul ori Transalpina). Este o satisfacţie pentru cei din comuna Matei că în ultimii ani aproape 10 km de drumuri de hotar au fost asfaltate. Cu precădere în Fântânele, Matei şi Corvineşti, toate au fost realizate pe Măsura 322. Au fost şi unele greutăţi cauzate de unii proprietari de terenuri, dar s-au găsit pentru fiecare situaţie soluţia legală, în aşa fel încât investiţia să fie finalizată.

Vor continua lucrările de modernizare pe DJ 172H?

Încă din anul trecut, au început lucrările de modernizare şi asfaltare a Drumului Judeţean care traversează de la Budeşti până la Nuşeni, comuna Matei. Dacă în anii precedenţi s-au asfaltat câţiva km de drum, de la Moara Corvineştiului până aproape de intrarea în satul Bidiu, în 2014 s-a început lucrarea de asfaltare de la Matei spre Moruţ şi Fântânele. În jur de 2 km de drum a fost asfaltat, până în satul Moruţ (deşi pe vreo 300 m asfaltul este întrerupt). De asemenea, până în satul Enciu, 1,5 km de drum judeţean pare să devină impracticabil. Primarul Encean nu ştie dacă şi pe acest tronson vor continua lucrările în anul 2015. Cetăţenii satului Bidiu au, în vara acestui an, o mare sărbătoare, prilejuită de împlinirea a 710 ani de atestare documentară. În acest sens, ei roagă conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, pe preşedintele Radu Moldovan, să ia toate măsurile pentru ca porţiunea de drum până la Bidiu, rămasă nemodernizată, să fie asfaltată.

O grădiniţă de nivel european

În centrul de comună, din fonduri europene, a fost construită o unitate de învăţământ pentru cei mici. Este o grădiniţă care întruneşte cele mai înalte standarde. Poate fi considerată o unitate de învăţământ de nivel european, ţinând seama de condiţiile oferite, săli de clasă, grupuri sociale, căldură, apă la robinet, dotări cu mobilier adecvat, jocuri pentru cei mici, spaţii pentru activităţi în aer liber. Şi, nu în ultimul rând, preşcolarii din Matei sunt, zi de zi, sub directa supraveghere a educatoarelor Zabolai Lilla şi Miclea Imola.

Un proiect tehnic pentru Căminul Cultural din Matei

În anul 2013, au fost recepţionate două cămine culturale, adevărate case de cultură, este vorba de cel de la Fântânele şi de la Corvineşti. Încet, încet, se fac demersurile necesare pentru construirea, în Matei, a unui adevărat Cămin Cultural. Actualul cămin (impropriu spus), compus dintr-o sală, este adăpostit într-un vechi local, de câteva secole, impropriu desfăşurării unor reale activităţi cultural-artistice. Primarul Vasile Encean se afla, la data documentării noastre, împreună cu specialişti în domeniu, studiind locul unde va fi amplasat noul Cămin Cultural. Din bugetul local au fost alocate sumele necesare, respectiv, 4 miliarde lei vechi pentru proiectul tehnic, urmând ca atunci când acesta va fi finalizat şi când vor exista resursele financiare, investiţia să înceapă. Până atunci, activităţile culturale din Matei se desfăşoară în acelaşi spaţiu, respectiv, în localul în care se află şi Primăria.

30 august 2015 – întâlnirea fiilor satului Bidiu

În acest an se împlinesc 710 ani de la atestarea documentară a satului Bidiu, comuna Matei. În acest sens, în vara acestui an, respectiv, la 30 august, va avea loc, aşa cum a hotărât Primăria Matei şi Comitetul de Organizare, o sărbătoare a satului, la care sunt invitaţi să ia parte toţi cei născuţi în Bidiu şi plecaţi în ţară sau străinătate. Cu prilejul manifestării, după Sfânta Liturghie oficiată la Biserica din Bidiu, la Căminul Cultural va fi lansată cartea „Bidiu – satul dintre dealuri”, autor jurnalistul Traian Săsărman, vor fi acordate numeroase diplome, va avea loc un amplu spectacol cultural-artistic susţinut de artişti profesionişti ai Centrului Cultural Municipal Bistriţa şi ai Centrului Judeţean pentru Cultură BN.

Vasiliuc

Vasiliuc era şi o legendă şi o realitate. Paşii mei, în drumul către şcoală, s-au încrucişat de multe ori cu ai lui. M-a surprins, la început, tăcerea lui şi modestia în care trăia. Era în înfăţişarea lui ceva arhaic. Sub privirea mereu ascunsă zăream o tristeţe, poate frântă, la un moment dat. Îl chema Vasile Nechita, dar sătenii i-au zis, dezmierdându-l poate, Vasiliuc. Avea în jur de 60 ani, cred, când l-am cunoscut, dar în ochii lui am văzut mereu depozitată parcă toată durerea lumii. Durerea dragostei, fiindcă, zice o vorbă: „orice poţi să ascunzi în lumea asta, numai ce-i al dragostei ba. Că dragostele sunt ca buruienile. Cresc în văgăunile inimii şi se arată”. Şi Vasiliuc a iubit şi el. Pătimaş, cum făceau odinioară feciorii de la sate. Pe ascuns sau la vedere, o îndrăgise pe Victoria. Se întâlneau la gard, ori pe o cărare seara, fără să-i zărească cineva. Şi trăiau clipele fermecate de care ştia doar luna de pe cer, martora întâlnirilor. Ce s-a întâmplat între ei nici măcar timpul n-a putut răspunde. Cert este că prin 1968, Vasiliuc devenise un alt om. Un pustnic în mijlocul oamenilor. Aveam o căsuţă, lângă Cooperativa lui Monicu, unde trăia singur. O cameră săpată în pământ. O uşă şi un geam. Fără sobă. Nu-şi făcea niciodată foc, oricât era de frig afară. Se încălzea cu amintirea trecutelor iubiri?! În loc de pat, două scânduri şi nişte paie. O pernă veche. Ziua umbla îmbrăcat cu un suman gros de lână. De era frig ori caniculă, sumanul nu-l lăsa din spate. Nu supăra pe nimeni. Dacă-l întâlneai uneori îţi răspunea la salut, alteori, te privea într-un fel ciudat şi pleca mai departe. Nu cerea de la nimeni nimic. Se plimba prin sat. De multe ori stătea în faţa „casei”, pe un butuc, conducându-te cu privirea. Copiii îl mai luau în derâdere, dar Vasiliuc rămânea insensibil, nu-l interesa nimic. Nici propria lui viaţă. Într-o dimineaţă n-a mai ieşit afară. A rămas nemişcat pe patul de scândură pe care şi-l confecţiona singur. Vasiliuc murise.
- Din cartea „Bidiu – satul dintre dealuri” de Traian Săsărman, în curs de apariţie

Comentarii

22/03/15 18:30
Cetatean

Bravo lor si rusine municipalitatii Bistrita, ca sunt o sumedenie de strazi vechi de cand lumea in Bistrita si cartiere, sau localitati componente, mai ales in Unirea si Viisoara ( deci lipite de Bistrita ) si n-au nici apa, nici canalizare, nici gaz si unele strazi nici macar iluminat public si nu este vorba de strazile nou infiintate prin extinderea intravilanurilor, ci este vorba de strazi de cand lumea... "lume"... Se aude domnule primar... si domnilor consilieri ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5