Comasare de şcoli, din toamnă
Recent, legislativul orăşenesc din Beclean a aprobat o hotărâre referitoare la comasarea instituţiilor de învăţământ gimnazial din localitate. Votul aleşilor locali din amintita şedinţă de consiliu a reprezentat o procedură necesară în procesul de implementare a măsurii de comasare administrativă a şcolilor generale din oraş, măsură care devine efectivă cu începere din luna septembrie a acestui an, odată cu deschiderea anuuil şcolar 2012 - 2013.
Contextul adoptării acestei decizii este cel al intrării în vigoare, din ianuarie 2012, a finanţării per elev, corelat cu situaţia demografică din zona Becleanului, ce a dus la scăderea numărului de elevi de ciclu gimnazial de la 2.000 de elevi în urmă cu aproximativ 15 ani, la circa 900 de elevi în anul 2012. Pentru a atenua din efectele - nu chiar plăcute pentru o parte din personalul văzut în imposibilitatea de a-şi încasa drepturile salariale în întregime, ca urmare a numărătorii băneşti în funcţie de elev beneficiar al procesului de învăţământ – Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Local Beclean au purtat o serie de discuţii cu directorii şcolilor generale din oraş şi au decis unirea într-o singură instituţie cu personalitate juridică a celor trei centre educaţionale cu statut individual, asigurând că nici un angajat(personal didactic şi nedidactic) nu va avea de suferit reduceri de activitate: Şcoala Generală „Liviu Rebreanu”, Şcoala Generală „Grigore Silaşi”, cu unităţile componente din localităţile aparţinătoare Becleanului, şi Grădiniţa cu program prelungit „Albă ca Zăpada”, împreună cu grădiniţele cu program normal „1 Iunie” din localitate şi cea din Rusu de Jos. Spaţiile de funcţionare ale propcesului de învăţământ rămân aceleaşi, inclusiv în satele aparţinătoare, unde s-a pus la un moment dat problema desfiinţării instituţiilor şcolare primare şi aducerea elevilor la Beclean, dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean va pune la dispoziţia elevilor navetişti un microbuz.
Efecte ale acestei decizii vor fi mai ales la nivel administrativ, conducerea învăţământului gimnazial beclenar urmând să se reducă din luna septembrie a acestui an la un singur director, o singură contabilitate, un singur nucleu administrativ. Numele va mai putea suporta modificări, deocamdată fiind acceptată titulatura de Şcoală Gimnazială „Grigore Silaşi”.
Adaugă comentariu nou