Compromis pentru bani. Gloria se retrage din Liga a III-a şi „se uneşte” cu FC Bistriţa
Comitetul Director al Clubului Gloria Progresul Bistriţa a decis retragerea echipei din Liga a III-a şi transferarea jucătorilor la FC Bistriţa, formaţie care evoluează „pe prima scenă fotbalistică a judeţului”. Cele două staff-uri au căzut de acord că aceasta ar fi cea mai bună soluţie, din punct de vedere juridic, pentru a putea fi accesate fonduri nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii 350/2005.
„În aceste zile se elaborează documentele, atât pentru echipa mare, cât şi pentru Academia de Fotbal a Gloriei, entitate separată care va include echipele de juniori.
Vom depune proiectele până în 16 martie, pentru a fi siguri că vom putea atrage aceste finanţări nerambursabile şi pentru a ne putea gândi la obiectiv.
La sfârşitul lunii decembrie 2015, echipa bistriţeană îşi propune să fie pe locurile I-III în Liga a III-a, astfel ca în iunie 2016 să putem vorbi de promovarea în Liga a II-a”, ne-a declarat Claudiu Stanciu.
Echipa unită a Bistriţei va fi antrenată de Valer Săsărman, secondat de Sergiu Mândrean (actualul antrenor principal de la FC Bistriţa), meciurile urmând să se dispute pe stadionul „Jean Pădureanu”.
Dacă nu a reuşit detenţia, boala şi bătrâneţea să-l bage în pământ pe Jean Pădureanu, probabil că această situaţie îl va marca profund.
Citiţi şi:
- Liga a III-a. Gloria joacă sâmbătă, pe stadionul Jean Pădureanu, primul meci amical!
- Fotbal, Liga a III-a: Gloria 2018 BN- Viitorul Cluj, 1-0!
- Criza financiară lasă fotbalul bistriţean în offside
- Bistriţenii, aşteptaţi la stadion, în 16 august! Fostele Glorii, într-un meci amical cu Legendele fotbalului românesc
- Moartea Gloriei, bucuria bistriţenilor! Avem bani de asfaltat drumul spre cimitir!
Adaugă comentariu nou