Comuna Dumitrița a finalizat cadastrul general! Gratuit, cetățenii își primesc extrasele de carte funciară
Joi, 10/02/2025 - 09:59
Comuna Dumitrița a încheiat lucrările de cadastru general, finanțate din fonduri europene. Este a patra comună din județul Bistrița-Năsăud care reușește cu bani europeni- în colaborare cu ANCPI, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și firma contractantă – să ducă la bun sfârșit un proiect major pentru orice unitate administrativ-teritorială din România și de oriunde.
„Vești bune, avem extrase de carte funciară! În urma finalizării proiectului privind înregistrarea sistematică a imobilelor în cartea funciară, au fost emise extrasele de carte funciară pentru toate imobilele care au făcut obiectul cadastrării generale din comuna Dumitrița.
Toți cetățenii care dețin terenuri și construcții sunt așteptați la Primăria Dumitrița să își ridice actele de proprietate. Extrasele de carte funciară se eliberează zilnic, între orele 08:30-16:00 la Primăria Dumitrița”, a transmis primarul Ilie Uchrenciuc.
În cadrul acestui proiect au fost incluse aproximativ 10.200 de hectare, iar o mică diferență – care anterior fusese inclusă pe un alt tip de finanțare – va fi realizată ulterior tot cu bani europeni. Contractul semnat în iunie 2021, având ca obiect înregistrarea sistematică în UAT Dumitrița, a fost semnat între Agenția Națională de Cadstru și Bulicitate Imobilară și sc total Business Land SRL. Per total, au fost predate 6032 extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral de carte funciară, în format analogic, cuprinzând 44.670 de pagini printate, format A4.
A fost o muncă concentrată, fapt pentru care administrația publică locală din Dumitrița și partenerii implicați în acest proiect extrem de important merită apreciere.
*
Lucrările de înregistrare sistematică la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale sunt finanțate:
- din fondurile proprii ale ANCPI - s-au finalizat lucrările de înregistrare sistematică în Romuli;
- din fonduri externe nerambursabile, în cadrul AXA 11-POR, sunt cuprinse 21 UAT-uri din județul nostru - sunt finalizate lucrările în comuna Petru Rareș, Lechința, Salva, acum Dumitrița;
- din bugetele locale ale primăriilor, cofinanțare - Poiana Ilvei, Prundu Bârgăului, Ilva Mică.
Bistrița-Năsăud are cadastrată aproximativ jumătate din suprafața județului, prin lucrări de înregistrare sistematică la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale, diferența prin lucrări la nivelul sectorului cadastral, prin finanțările guvernamentale, și cadastru sporadic – la cererea populației sau a persoanelor juridice. Dar mai este enorm de lucru.
Potrivit directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, Daniel Grigore, cu finanțare din fonduri europene, din cele 21 de UAT-uri incluse în program, au finalizat 4 – Lechința, Salva, Petru Rareș și acum Dumitrița. În acest an, se muncește intens pentru a se încheia lucrările de cadastru general, cu fonduri europene, în Ciceu Mihăiești, Rebrișoara și Zagra, care însumează peste 32.000 de hectare.
Avansate sunt lucrările și în alte comune, precum Bistrița Bârgăului, Tiha Bârgăului, Dumitra, însă după recepția măsurătorilor, încep adevăratele probleme, pentru că fiecare localitate are specificul ei, nu e simplu în toate cazurile să suprapui suprafețe cu acte, acolo unde există. Normal, apar contestații, cu miile, iar termenele se prelungesc.
Pentru Budacu de Jos, de asemenea, este monitorizată derularea lucrărilor de cadastru general, și prin prisma că varianta ocolitoare a municipiului Bistrița va traversa această unitate administrativ-teritorială.
Comunele care derulează lucrări de cadastru din fonduri europene!
1. BISTRIŢA BÂRGĂULUI - 18795 ha
2. BUDACU DE JOS – 5925 ha
3. BUDEŞTI – 5204 ha
4. CICEU-MIHĂIEŞTI – 2090ha
5. CICEU-GIURGEȘTI – 5379 ha
6. DUMITRA – 8508 ha
7. DUMITRIŢA – finalizat
8. FELDRU – 12180 ha
9. MĂRIŞELU – 7719 ha
10. NEGRILEŞTI – 6060 ha
11. NIMIGEA – 9823 ha
12. PETRU RAREȘ – finalizat
13. REBRIŞOARA – 14036 ha
14. SALVA – finalizat
15. ŞINTEREAG – 6929 ha
16. TÂRLIȘUA – 10278 ha
17. TEACA - 13083 ha
18. TIHA BÂRGĂULUI – 23626 ha
19. URIU - 4996 ha
20. ZAGRA - 4680 ha
21. Lechința - finalizat
*
Lucrările de cadastru general sunt realizate de primării și din fonduri proprii - județul Bistrița-Năsăud fiind deschizător de drumuri la nivel național. Sunt în diverse stadii lucrările de înregistrare sistematică la Lunca Ilvei și Telciu, Măgura Ilvei, Sânmihaiu de Câmpie etc.
Citiţi şi:
- ANCPI: 11 comune din județ vor fi cadastrate gratuit, din bani europeni!
- Extrase de Carte Funciară, înmânate la Salva! S-a încheiat cadastrarea din fonduri europene, pentru aproximativ 70% din suprafața comunei
- Încep lucrările de cadastru în şapte comune, din fonduri europene!
- O nouă licitație pentru înregistrarea proprietăților din Ciceu Mihăieşti, Şintereag şi Uriu, din fonduri europene
- Ing. Emil Mănăşturean: Extrase CF pentru locuitorii din Romuli şi Poiana Ilvei, la mijlocul lunii iunie! Prundu Bârgăului şi Lunca Ilvei, aproape de final cu cadastrarea!

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 11:25
Pr. Vasile Beni: Să nu ne uitați, ne-au spus cei dragi, trecuți în viața veșnică. Moșii de iarnă Sâm, 11:20
Andrei Marga: Thomas Jefferson astăzi Sâm, 11:09
Victor Știr: Marea și sfânta naivitate Cultura
În cotidianul politic, economic și social „Națiunea Română” (an. XI, nr. 8, din 13 ianuarie 1937)...
Comentarii
Sergiu -
Vin, 15:52
Pentru coretitudine, trebuie spus că încă din 2022 fosta administraţie a iniţiat două proiecte...
Parva -
Vin, 14:05
Veniți, prieteni, la Parva,
Nimic nu-i strict interzis.
Muzica, zgomotul, zarva
Aici încă nu s-...
Pop MariusNicolae -
Mie, 19:39
Frate coleg, te-am admirat mereu pentru bunătatea, rectitudinea, profesionalismul și empatia care...
Un fel de cititor -
Mie, 10:55
De acord, Poiana Mărului, dar în text e numit Mihai Ursache, ceea ce e cu totul altceva. O fi vorba...
Sătean -
Mar, 22:47
Cine ia trimis la înaintare? Mă tem că nu cei care i-au ales în funcție! Să auzim numai de bine!
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor CAMELIA FLORIAN, director adjunct al Liceului Tehnologic Lechinţa.
La popas aniversar, urăm inginerului, doctorului în silvicultură, profesorului și scriitorului Grigore Avram, multă sănătate, viață lungă și fericită...
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, adresăm în ceas aniversar, doamnei profesor DANA RUS, director al Şcolii Gimnaziale Petriş.
In Memoriam
Născut la Cluj, Tudor Jarda a fost dintr-o familie cu obârșia în ținuturile Năsăudului şi ale Bistriței. Bunicul din partea tatălui era din Sângeorz-...























Adaugă comentariu nou