Organizaţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud

COMUNICAT DE PRESĂ

Traian Băsescu a aruncat România într-o criză politică majoră, pe care o suprapune cu inconştienţă peste criza economică.

Prin semnarea decretului de remaniere a ministrului Dan Nica, Traian Băsescu a scos practic PSD de la guvernare şi a rupt Coaliţia. Actualul preşedinte trebuie să îşi asume toate consecinţele acţiunilor sale. România este acum într-o criză majoră, iar acest lucru se întâmplă numai din cauza lui Traian Băsescu. Traian Băsescu i-a ordonat lui Emil Boc să il dea afară pe Dan Nica din Guvern şi implicit să scoată PSD din Executiv.

Adevăratul motiv pentru remanierea lui Dan Nica este fraudarea alegerilor de către preşedintele Traian Băsescu. Intenţia lui Traian Băsescu a devenit astăzi extrem de clară: l-a instalat la Ministerul de Interne pe şeful campaniei sale electorale, Vasile Blaga. În acest moment, Traian Băsescu are cale liberă pentru a pune în practică o fraudă majoră la alegeri.

Traian Băsescu a încercat să joace teatru cu medierea, însă adevăratul său plan a fost mereu să pună mâna pe pârghiile puterii, ca să poată frauda alegerile.

Ministrul Dan Nica a fost remaniat fără motiv. Argumentele invocate de către Emiul Boc sunt puerile. Singura vină a lui Dan Nica este că a propus măsuri ferme de sancţionare a fraudelor electorale.Dan Nica a întocmit 3000 de dosare privind fraudele de la alegerile europarlamentare.

Tot Dan Nica a propus instalarea de camere video în secţiile de votare, a propus folosirea ştampilelor personalizate şi a propus confiscarea autobuzelor folosite pentru turism electoral.

La o zi după ce a propus confiscarea autobuzelor, ministrul Dan Nica a fost propus spre remaniere de către Emil Boc.

Se urmăreşte fraudarea masivă a voturilor lui Mircea Geoană prin intermediul lui Vasile Blaga. Traian Băsescu a destrămat al treilea Guvern şi a doua Coaliţie într-un singur mandat. Traian Băsescu şi-a început mandatul prin scandal şi prin haos şi îl încheie printr-o criză majoră. A fost declanşatorul tuturor crizelor majore pe care le-a traversat societatea românească în ultimii ani.

În acest moment este mai evident decât oricând că Traian Băsescu trebuie să plece.

PRESEDINTE PSD

EMIL RADU MOLDOVAN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5