Prioritatea lui Mircea Geoană: „Un guvern competent, cu premier independent, în persoana lui Klaus Iohannis”

Domnule preşedinte, primul tur de scrutin vă plasează umăr la umăr cu Traian Băsescu. Sunteţi mulţumit de acest rezultat?

Rezultatul primului tur este bun şi le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Dar bătălia nu s-a terminat încă. Ne aşteaptă un drum greu pentru a obţine victoria pe 6 decembrie. Trebuie să ne păstrăm luciditatea şi să fim conştienţi că fiecare candidat porneşte practic de la zero. De aceea, fac un apel la activiştii noştri să fie pregătiţi, să se mobilizeze exemplar şi să fie vigilenţi în ziua votului. Nici sondajele, nici calculele electorale nu câştigă alegerile. Doar voturile aduc victoria.

Din analizele pe care le-aţi făcut, care este lecţia scrutinului din 22 noiembrie?

Rezultatul votului arată foarte clar că românii nu îl mai vor pe Traian Băsescu. Aproape 70% dintre români au votat împotriva actualului preşedinte. Doar două promisiuni a făcut actualul preşedinte şi pe amândouă le-a încălcat. A spus că românii vor trăi bine şi a spus că va termina cu corupţia. Astăzi, românii nu trăiesc bine, iar România este considerată cea mai coruptă ţară din Europa. Acesta este verdictul pe care oamenii l-au dat prin vot, după un mandat dominat de scandal şi dezbinare.

Traian Băsescu şi-a continuat atacurile împotriva dumneavoastră şi a lui Crin Antonescu. Credeţi că această strategie îl va ajuta în alegeri?

Asta este tot ce ştie să facă Traian Băsescu. Nu ştie să creeze locuri de muncă. Nu ştie să vină cu soluţii pentru agricultură, pentru pensionari sau pentru familiile tinere. Ştie doar să creeze crize şi să-i dezbine pe oameni. Traian Băsescu nu este capabil să creeze stabilitate politică, nu este capabil să fie preşedintele tuturor românilor.

V-aţi asigurat susţinerea liberalilor pentru turul al II lea, ceea ce reprezintă un succes politic major. Cât de necesar este acordul politic cu Crin Antonescu?

Acordul politic şi susţinerea din partea domnului Crin Antonescu sunt o garanţie că vom pune capăt crizei politice declanşate de Traian Băsescu. Am susţinut semnarea unui acord cu PNL pentru a readuce normalitate şi stabilitate în ţară. Un guvern competent, cu premier independent, în persoana lui Klaus Iohannis, cu sprijin parlamentar solid şi transparent reprezintă prioritatea acestui moment. Trebuie să avem un guvern funcţional înainte de Crăciun, care să îşi asume un program energic de salvare a locurilor de muncă.

Sunteţi foarte aproape să deveniţi următorul preşedinte al României. Cum veţi aplica rezultatele referendumului din 22 noiembrie?

Ca viitor preşedinte, voi respecta votul pe care românii l-au dat la referendum. Voi înfiinţa un Forum Constituţional, cu cei mai buni specialişti şi cu reprezentanţii societăţii civile. Am vorbit încă din 2005 despre parlamentul unicameral şi consider că este o idee valoroasă. Dar sunt şi alte lucruri de substanţă care pot fi îmbunătăţite în actuala Constituţie.

V-aţi simiţit dezavantajat de modul de organizare a primului tur de scrutin?

Da şi mă aştept la mai rău pentru turul al doilea. Organizarea alegerilor a fost cea mai defectuoasă din ultimii 20 de ani, ceea ce confirmă suspiciunile potrivit cărora Vasile Blaga a fost instalat de Traian Băsescu la Ministerul de Interne pentru a înlesni fraudele electorale. Turismul electoral al PDL a fost de o amploare fără precedent, exact aşa cum a atras atenţia şi Dan Nica. Iată că acum vedem cu exactitate ce anume l-a deranjat pe Traian Băsescu la colegul nostru. L-a deranjat că Dan Nica nu a fost de acord să închidă ochii la frauda electorală pe care Traian Băsescu o pregătea pentru alegerile din acest an.

Ce mesaj aţi dori să transmiteţi românilor pentru 6 decembrie?

Adevărata majoritate, poporul român, s-a săturat de certuri, de scandal şi dezbinare. A venit vremea să ne unim pentru locuri de muncă sigure, pentru agricultură şi industrie, pentru salarii şi pensii de decente. Vreau o Românie a bunei guvernări şi a bunului simţ. Şi înainte de toate, vreau o Singură Românie, în care tineri şi bătrâni, agricultori şi muncitori, cei de la oraş şi de la sat, oameni de stânga şi de dreapta, toţi să ne dăm mâna şi să muncim pentru a duce ţara înainte. Pentru aceasta îi chem pe români alături de mine şi îi aştept la vot pe 6 decembrie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5