Traian Băsescu a câştigat alegerile în majoritatea localităţilor din judeţ

Bistriţa-Năsăud a demonstrat încă o dată că este un judeţ portocaliu. După ce candidatul PDL a câştigat detaşat alegerile din primul tur de scrutin, duminică, 6 decembrie, în cel de al doilea tur de scrutin, s-a impus din nou la o diferenţă clară. Traian Băsescu a obţinut 93.159 voturi (59,27%), în timp ce Mircea Geoană a obţinut 64.001 voturi (40,73%).

Coaliţia PSD-PNL-UDMR şi alte partiduleţe de buzunar a funcţionat mai mult la nivel declarativ, că în ,,teren” lucrurile nu au stat deloc aşa. Sunt multe de reproşat în privinţa organizării şi desfăşurării alegerilor de duminică. Dovadă sunt incidentele care au avut loc aproape în toate zonele judeţului. Din păcate, ambele tabere sunt implicate într-un fel sau altul în acest proces, aşa că e greu de ştiut care dintre ele a furat mai mult.

Candidatul susţinut de PDL la alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu, a reuşit să se detaşeze de candidatul PSD, Mircea Geoană, în majoritatea localităţilor din judeţ. Traian Băsescu a obţinut cele mai multe voturi în 39 de localităţi, trei în mediul urban, respectiv municipiul Bistriţa (61,19%) şi oraşele Năsăud (59,14) şi Sîngeorz- Băi (65,71%).

Comunele în care a câştigat Traian Băsescu sunt următoarele: Bistriţa Bârgăului, Budacu de Jos, Budeşti, Cetate, Chiochiş, Ciceu Giurgeşti, Dumitra, Dumitriţa, Ilva Mare, Ilva Mică, Josenii Bârgăului, Leşu, Livezile, Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Maieru, Mărişelu, Matei, Milaş, Nimigea, Nuşeni, Prundu Bârgăului, Rebra, Rodna, Runcu Salvei, Sânmihaiu de Câmpie, Şieu, Şieu Măgheruş, Şieuţ, Silivaşu de Câmpie, Şintereag, Târlişua, Telciu, Tiha Bârgăului, Uriu şi Zagra. De remarcat, că Traian Băsescu a câştigat alegerile şi în localităţi conduse de primari PSD şi PNL, unii dintre aceştia având două mandate la activ. De pildă, Băsescu a obţinut un scor covârşitor în comuna Tiha Bârgăului condusă de un primar PNL, Vasile Dologa.

Localităţile în care a câştigat Mircea Geoană sunt: Beclean, Braniştea, Căianu Mic, Chiuza, Ciceu Mihăieşti, Coşbuc, Feldru, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Miceştii de Câmpie, Monor, Negrileşti, Parva, Petru Rareş, Poiana Ilvei, Rebrişoara, Romuli, Salva, Şanţ, Şieu Odorhei, Spermezeu, Teaca şi Urmeniş. Cam puţin pentru o alianţă formată cu surle şi trâmbiţe. Încă o dată s-a dovedit că, tentaţia primarilor de a muşca din momeala întinsă s-a dovedit mult mai puternică, decât miza alegerilor.

Băsescu, pe primul loc la votul în Italia, Spania, SUA

Geoană câştigă în Rusia şi Belarus

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat cu scoruri de peste 70% la votul exprimat de românii din ţări precum Italia, Spania, Republica Moldova şi SUA, în timp ce MIrcea Geoană a obţinut majoritatea voturilor în teatrele din Afganistan şi Kosovo, precum şi în ţări precum Rusia şi Belarus.

Astfel, în Spania, Traian Băsescu a obţinut 81,1% din voturi, în timp ce Mircea Geoană a obţinut 18,8% din voturile exprimate.

În Italia, Traian Băsescu a obţinut 77,76% din voturile românilor, în timp ce Mircea Geoană a fost votat de 22,23% din alegători. În Republica Moldova, Traian Băsescu a obţinut 94,82% din voturi, iar Mircea Geoană 5,17%.

În Statele Unite, românii l-au preferat de asemenea pe Traian Băsescu. Astfel, Băsescu a primit 80,21% din voturile românilor din SUA, în timp ce Mircea Geoană a fost votat de 19,78% din alegătorii care s-au prezentat la urne.

În Franţa, Traian Băsescu a obţinut 78,92% din voturile românilor exprimate în această ţară. Şi în Germania Traian Băsescu a obţinut 71,36% din voturi, în Grecia - 79,48%, iar în Canada- 81%.

În schimb, Mircea Geoană a obţinut peste 50% din voturi în teatrele de operaţii. Astfel, în Kosovo, din 292 de voturi valabil exprimate, 152 (52,05%) au fost în favoarea lui Mircea Geoană, iar în Afganistan el a fost de 57,54% din militarii români.

De asemenea, Mircea Geoană a obţinut victoria în Rusia, fiind ales de 54,93% din cei aproximativ 150 de români care s-au prezentat la vot.

Liderul PSD a mai câştigat alegerile în Albania, Algeria, Angola şi Bosnia şi Herţegovina. De asemenea, în Belarus, Geoană a obţinut peste 76% .

În străinătate, Traian Băsescu a câştigat votul în diasporă cu 78,86%. Astfel, el a obţinut 115.831 de voturi, în timp ce Geoană a fost votat de 31.045 români.

OSCE: Alegerile din România, în general conform angajamentelor, dar neregulile trebuie investigate

Procesul electoral din România s-a desfăşurat în general conform angajamentelor OSCE dar informaţiile despre diverse nereguli trebuie investigate fără întârziere iar autorităţile trebuie să publice de urgenţă rezultatele pentru fiecare secţie, a declarat, luni, şeful misiunii de observare a OSCE.

,,Modelul de desfăşurare a alegerilor în turul al doilea al prezidenţialelor a fost în general conform angajamentelor OSCE, dar informaţiile despre nereguli ar trebui investigate fără întârziere şi, pentru a spori transparenţa şi încrederea în procesul electoral, autorităţile trebuie să publice de urgenţă rezultate pentru fiecare secţie”, a spus Vadin Zhdanovich.

El a mai spus că activităţile de campanie au fost mai puţin intense decât cele desfăşurate înaintea primului tur şi că ambele părţi au intensificat campania negativă.

Referindu-se la mass-media, Zhdanovich a declarat că acoperirea mediatică a fost una variată, astfel încât alegătorii au putut să facă o alegere în cunoştinţă de cauză. El a mai spus că televiziunea publică a asigurat o acoperire neutră şi echilibrată, în schimb o serie de difuzori privaţi au adoptat o poziţie agresivă faţă de actualul preşedinte.

De asemenea, el a mai spus că ,,site-uri de internet, inclusiv aparţinând unor importante instituţii mass-media, au publicat exit-poll-uri înaintea încheierii procesului electoral, ceea ce este contrar regulilor OSCE”.

Zhdanovich a apreciat că în majoritatea secţiilor procesul electoral s-a desfăşurat în general calm şi cu respectarea procedurilor.

,,Cu toate acestea, în secţiile de votare speciale, procesul a fost şi acum unul lent”, a mai spus el.

Crin Antonescu: „Singura formulă de colaborare cu PDL, dacă PNL deţine poziţia de premier”

Liderul Crin Antonescu pare pe punctul de a ceda presiunilor colegilor liberali proguvernare chiar dacă ieri l-a apostrofat pe Călin Popescu Tăriceanu pentru faptul că a discutat la telefon cu preşedintele Traian Băsescu o formulă de guvernare PDL-PNL cu posibil premier liberal.

Dacă luni, făcea un tur de forţă la nivelul conducerii partidului pentru a-şi reafirma statutul şi autoritatea de preşedinte atinsă de afrontul telefonic al lui Băsescu şi-l invita pe Tăriceanu să plece dacă doreşte guvernare alături de PDL, marţi, Antonescu a susţinut că PNL ar putea să intre la guvernare în compania democrat-liberalilor numai dacă primul-ministru va fi unul liberal.

,,Singura împrejurare sau singura formulă în care cu cineva ca Traian Băsescu sau cu cineva ca PD-L se poate discuta o guvernare este cea în care PNL deţine poziţia de premier. Asta ca să putem discuta. Nu spun că e suficient, sigur că ar însemna şi alte discuţii. După părerea mea cu PD-L aşa cum s-a dovedit şi în cazul nostru şi,ulterior, în cazul PSD este practic imposibil de guvernat. Dar ar fi singurul context în care s-ar putea deschide discuţia”, a afirmat marţi, Crin Antonescu la Radio Guerrilla.

Ulterior, liderul PNL şi-a nuanţat poziţia afirmând că a vorbit despre un scenariu de lucru care nu se va regăsi şi în realitate, deoarece nu crede că PDL sau Băsescu vor ceda postul de premier.

Cu doar o seară în urmă, după o şedinţă tensionată a în conducerea PNL, Antonescu declara că în perioada următoare el şi membrii liberali vor acţiona în conformitate cu dorinţele alegătorilor lor şi pentru modernizarea României.

,,Misiunea principală a mea şi a PNL este să lucrăm pentru România în spiritul, ideile şi principiile pentru care am primit voturi. Deşi e un moment greu dacă Traian Băsescu va fi validat din nou preşedinte, dar vom trece cu toţii prin momente dificile şi va fi foarte rău pentru România. Am văzut şi duminică seară pericolul unui preşedinte îmbătat de euforia abuzului de succes confecţionat. Dincolo de mâhnirea acestui moment îi asigur pe cetăţeni că nu avem decât să ne păstram valorile principiile şi să ne luptăm pentru ele”, a declarat liderul PNL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5