Comunicat de presă
Împlinirea unui deceniu de la celebrarea în 2001 a ANULUI INTERNAŢIONAL AL VOLUNTARIATULUI, instituit de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi consfinţirea la nivelul Europei a marcării lui 2011 ca AN EUROPEAN AL VOLUNTARIATULUI este şi la Bistriţa, din nou, fapt de viaţă. În acest context, la Căminului nr. 11 „Căsuţa cu poveşti”, obiectiv situat în str. „Zimbrului”, joi, 23 iunie a.c., începând cu ora 9,30 - va avea loc o festivitate prilejuită de încheierea lucrărilor de înfrumuseţare şi amenajare ambientală efectuate de cel de-al treilea grup de tineri englezi, componenţi ai „RV Project” din Cumbria – Anglia.
Parteneri de mai mulţi ani ai Fundaţiei „Progress” Bistriţa, tineri şi tinere din Marea Britanie, au mai realizat asemenea de acţiuni de voluntariat şi la alte obiective din municipiu şi judeţ precum: Căminul de bătrâni, Şcoala generală şi grădiniţa din Cartierul Unirea, Centrul de copii Năsăud, Grădiniţa „Trenuleţul veseliei”, Grădiniţa din Cartierul Sărata şi altele.
Componenţa actualului grup este: Matthew Goslin – leader, Richard Bastille – leader, Jason Kirkby – băiat, Ella Busfield – fată, Rebecca Cant – fată, Elizabeth Penny – fată, William English – băiat, Daniel Ford – băiat, Deanna Hartley – fată, Nathan Jones – băiat, Jeremy Mark – băiat, Sarah Morris – fată, Paul Robson - băiat
. Implicarea din partea personalului căminului, grădiniţei şi creşei, în toate cele trei proiecte derulate pe parcursul lunilor: aprilie, mai şi iunie a fost deosebită, iar a directoarei instituţiei, Rodica Brănişteanu, exemplară. Din partea Fundaţiei „Progress” un sprijin substanţial la reuşita acţiunilor au adus: Iulia Rus şi Cristina Telcian, voluntare, vorbitoare de limbă engleză, a fundaţiei bistriţene.
Merită văzute şi consemnate aceste fapte de viaţă dedicate de voluntari, comunităţilor. Cu atât mai mult cu cât buna experienţă dobândită va fi valorificată şi continuată şi în sezonul toamnei 2011.
Peşedintele Fundaţiei „Progress” Bistriţa,
Gh. Crişan
Adaugă comentariu nou