Comunitatea de limba germană modernă și olimpiada județeană
Un enunț se dovedește a fi tot mai aproape de adevăr, mai ales în situația olimpiadelor: comunitatea unei discipline de învățare la olimpiadă se cunoaște, așa ca prietenul, al nevoie. Limba germană modernă nu face excepție de la acest adevăr și în comunitatea de limba germană modernă i-am inclus, sine qua non, pe lângă profesori, pe elevi și pe părinți. O mână de oameni câți predau limba germană în județul Bistrița- Năsăud, împreună cu altă mână de elevi, care nu renunță la performanțe olimpice, susțin, an de an, participarea la olimpiadă, organizare, evaluare, griji, emoții și timp dăruit din timpul propriu. Paradoxal, un județ și o reședință de județ, cu trecut impregnat de urme săsești, ajung să aibă astăzi puțini vorbitori de limba germană, puține clase la care se predă limba germană, ca limbă modernă doi, la concurență cu limba franceză. În condițiile în care limba germană reprezintă o cale de comunicare internațională, mai ales în mare parte din Europa, olimpiada de limba germană modernă, prin rezultate, prin premii, prin burse și, nu în ultimul rând, prin cadrul creat, este în măsură de a-i încuraja pe elevi să învețe, să citească în limba germană, să asculte mesaje audio, muzică, să vizioneze filme, jocuri și, în cele din urmă, să îndrăgească limba lui Goethe, a lui Thomas Mann, a lui Schiller, a lui Hölderlin, a lui Brecht, Böll, Günter Grass, dar și a Hertei Müller, să se apropie de muzica lui Bach, a lui Beethoven și a lui Wagner. Școala trebuie să deschidă orizonturi. Olimpiadele, cât mai există, au un rol definitoriu, acela de evidențiere a elevilor care învață de drag la o materie școlară și participă la concursuri din proprie voință. Iar roadele nu întârzie să apară, când munca se împletește cu pasiunea.
Să nu uităm că această comunitate de limba germană modernă, o mână de profesori, susținuți și ajutați de colegi destoinici, a organizat în urmă cu doi ani, la Bistrița, etapa națională a olimpiadei de limba germană modernă, beneficiind de condiții și găzduire impecabile.
Ca în fiecare an, de o bună bucată de vreme, prin tradiție, Olimpiada de Limba Germană Modernă, etapa județeană, în Bistrița- Năsăud, se desfășoară la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, așa cum s-a întâmplat și anul acesta, în șase martie, 2025, de la ora 13.00. Prezența directorului unității școlare, profesor, Octavian Guiu, a inspectorului de limbi moderne, profesor, Cosmin Sima, au asigurat buna desfășurare a acestei Olimpiade, printre primele județene, conform graficului, într-un martie ce se anunță bogat în competiții. Echipa de profesori au supravegheat, organizat, evaluat și petrecut o după-amiază plăcută, în compania elevilor, a lucrărilor, a subiectelor primite, care au generat, ca de fiecare dată, discuții frumoase, instructive, educative, astfel încât timpul a fost folosit și drept răgaz de formare în multe privințe.
Anul acesta, etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană Modernă se va desfășura la Alba Iulia unde participă primii calificați de la fiecare nivel de studiu al limbii germane, potrivit Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi, respectiv, A2, B1, B2, C1. La etapa națională, pe lângă redactarea de text, elevii au ocazia de a realiza și o probă practică, pornind de la o carte în limba germană. Ca o noutate, și elevii de clasele VII-VIII vor putea merge la etapa națională, nivel A2 și B1, pentru că în ultimii ani olimpiada de limbă germană modernă era doar pentru liceeni. Echipa de profesori de limba germană, convocați și prezenți la acest eveniment anual, o reală bucurie, care este olimpiada, a fost alcătuită din Brigitte Pop, Mihaela Cotuțiu, Mihaela Rusu, Domnița Nistea, Elena Cîmpan, Anca Rai, Leon Lolici, Oana Crișan, Amalia Chira, Costelia Minuț, Alexandru Paladic.
Din Regulament, amintim faptul că „Olimpiada urmărește stimularea dezvoltării inteligenței lingvistice și a creativității elevilor, a competențelor sociale și a competențelor de comunicare eficientă în limba germană.” Subiectele, pentru fiecare categorie, constau într-o probă scrisă, pornind de la un citat ce se așteaptă a fi cât mai original interpretat, respectându-se încadrarea în temă și specificul textului, poveste, eseu, scrisoare... Pe lângă subiectivitatea evaluatorilor neutri, care alcătuiesc un corp național, pentru Olimpiada de Limba Germană Modernă, lucrările fiind scanate și trimise evaluatorilor din toată țara, intervine și un număr de cuvinte, diferit de la un nivel la altul, ce nu poate fi depășit decât cu 10%, mai mult sau mai puțin. De exemplu, dacă la A 2, IX-X, subiectul prevede 180 de cuvinte, în 60 de minute, elevul poate scrie între 162 și 198 de cuvinte, fără să fie depunctat la acest criteriu.
Cred că nicio olimpiadă nu seamănă cu alta. Fiecare se ghidează și se organizează după regulamente proprii. Ceea ce oferă diversitate, specific, și-i face pe elevi să fie competitivi, să se măsoare cu alți semeni, în știință, în acumulare de cultură, de tezaur lingvistic. De altfel, Olimpiada de Limba Germană Modernă are și o etapă internațională, care se desfășoară în Germania și este organizată în parteneriat de către Institutul Goethe din Germania și Asociația Internațională a Profesorilor de Limba Germană. Nimic mai frumos decât această cale de acces spre lume, spre țări civilizate, vorbitoare de limba germană, precum sunt Germania, Austria, Elveția, pentru că revenim la un citat din Goethe, care spune: „Es ist nicht genug zu wissen, man muss es auch anwenden. Es ist nicht genug zu wollen, man muss es auch tun.” ( „N-ui destul să știi, trebuie să și folosești, nu-i destul să vrei, trebuie să și faci.”) Aceste vorbe, ca și multe altele, ne pot face ora de limba germană mai frumoasă, dacă presărăm, din când în când, și cuvinte de învățătură.
Elena M. Cîmpan
Citiţi şi:
- Inspector școlar Elena Cîmpan: Olimpiada de Limba Germană Modernă, anul acesta, la Bistrița!
- OLIMPIADA DE LIMBĂ GERMANĂ MODERNĂ, ETAPA JUDEŢEANĂ
- Interviu cu Elena M. Cîmpan, inspector școlar de limbi moderne, despre olimpiadele tocmai încheiate, la nivel județean: „A răsărit o olimpiadă nouă, de limba spaniolă”
- Etapa naţională a Olimpiadei de Limba germană modernă se desfăşoară la Bistriţa, în perioada 17-23 aprilie
- OLIMPIADA DE LIMBĂ GERMANĂ – O PIRAMIDĂ
Adaugă comentariu nou