Concert caritabil cu Adi Gliga

• Asociația creștină „APA” organizează în 16 decembrie un concert caritabil de colinde cu intrarea gratuită

• Artistul Adi Gliga va susține un recital de colinde dedicat Crăciunului

Asociația „APA” va organiza vineri, 16 decembrie, un concert caritabil de colinde în interpretarea cunoscutului artist Adi Gliga. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură “George Coșbuc” din Bistrița, cu începere de la ora 18.00, iar intrarea va fi liberă.

Adi Gliga va interpreta majoritatea melodiilor sale care l-au consacrat ca artist, concertul făcând parte dintr-un turneu dedicat sărbătorilor de iarnă.

“Crăciunul este un bun prilej de a ne aduce aminte de cei din jurul nostru, de oamenii mai puțin fericiți decât noi, iar pentru a le readuce speranța unei vieți mai bune am decis să organizăm acest concert caritabil. Vrem ca fiecare bistrițean, indiferent de condiția lui financiară, să fie prezent la acest concert. Adi Gliga are meritul de a fi un interpret care înțelege cât este de important să oferi susținere spirituală atât celor nevoiași, cât și celor cu o situație financiară bună, de aceea a acceptat cu toată deschiderea să fie „gazda” acestui eveniment”, a declarat Ioan Sighiartău, președinte APA și director general al Filadelfia Group.

Adi Gliga este un artist în vârstă de 28 de ani, care a fost abandonat de părinții săi și a crescut în orfelinat. Subiectele melodiilor lui inspirate din propria viață l-au propulsat rapid în lumea muzicii, devenind un artist apreciat în toață țara.

Asociația creștină „APA” este o organizație non-profit înființată în 1996 de un grup de oameni de afaceri bistrițeni cu scopul promovarii valorilor moral crestine prin evenimentele organizate in spatii publice,ajutorării și susținerii materiale ale comunităților și familiilor sărace. Asociația sprijină diverse proiecte sociale, cum ar fi construcția de grădinițe și școli, orfelinate sau locuințe pentru familiile afectate de inundații, incendii sau alte calamități.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5