Conservatorii îl invită pe Papa Francisc să viziteze copiii bolnavi de cancer din România

În urma cu câteva zile, deputatul conservator de Diaspora, Ovidiu Raeţchi i-a trimis Sanctităţii Sale Papa Francisc I o scrisoare prin care îi adresează invitaţia de a fi aproape de copiii bolnavi din România prin intermediul unei vizite în ţara noastră.

Anunţul a fost făcut de preşedintele PC BN Iulian Stroe. “În România, ţara cu un trecut spiritual complex, în care catolicismul şi ortodoxia se întrepătrund de-a lungul istoriei, există sute de copii a căror suferinţă adâncă, totală, nu poate fi înţeleasă până la capăt decât de un spirit franciscan. Sunt copiii bolnavi de cancer”, precizează deputatul PC Ovidiu Raeţchi în cuprinsul scrisorii, citate de Iulian Stroe.

,,Invocând caracterul umanitar şi caritabil al spiritului franciscan, deputatul Ovidiu Raeţchi l-a informat pe Papa Francisc în privinţa posibilităţilor obiectiv limitate ale sistemului medical din România, invitându-l să se implice în rezolvarea acestei situaţii. Unul din beneficiile pe care le-ar putea aduce implicarea Vaticanului ar fi alăturarea fundaţiilor caritabile internaţionale la acest proiect”, a declarat liderul PC BN Iulian Stroe.

El a mai spus că o posibilă vizită a Papei Francisc în România a fost primită cu entuziasm şi speranţă şi de către Asociaţia PAVEL, una dintre cele mai active organizaţii non-guvernamentale din România care se ocupă de copiii bolnavi de cancer.

„Este o iniţiativă foarte bine venită şi nu neapărat pentru copiii bolnavi de cancer din România, ci pentru toţi copiii bolnavi din toată lumea. Papa reprezintă părintele spiritual, iar această iniţiativă nu face decât să ne bucure foarte mult şi să ne dea speranţă pentru că există în continuare dorinţa de a-i ajuta. În canonul bisericesc există o rugăciune în fiecare dimineaţă, motiv pentru care trebuie să ne amintim cu fiecare ocazie că spre cer priveşti, dar pe Pământ trăieşti. Sperăm ca această iniţiativă să fie încununată de succes”, a declarat reprezentantul Asociaţiei PAVEL, Iuliana Ghidu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5