Consiliul Judeţean alocă peste jumătate de milion de lei pentru finanţări nerambursabile

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aproba, în şedinţa ordinară de marţi, Programul anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pentru anul 2018. Potrivit documentaţiei, bugetul estimativ total este de 550.000 lei, bani care au fost repartizaţi pe domenii ţinând cont de istoricul sesiunilor de proiecte depuse în anii anteriori, importanţa domeniilor şi rezultatele care se pot obţine pe termen mediu şi lung.

Astfel, pentru domeniul Sport este propusă suma de 400.000 lei, din care 200.000 lei pentru Programul „Promovarea sportului de performanţă” şi o sumă similară pentru Programul "Sportul pentru toţi", inclusiv,  Subprogramul „Sportul pentru persoane cu nevoi speciale”. La domeniul Cultură, este prevăzută suma de 85.000 lei, pentru Tineret – 10.000 lei, în timp ce Protecţia mediului, interdisciplinar - 30.000 lei, iar la Social – 25.000 lei.

De asemenea, aleşii judeţeni vor dezbate Ghidul privind acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru domeniile “Tineret”, “Cultură”, “Protecţia mediului, interdisciplinar” şi ”Social” , dar şi pentru domeniul „Sport”.

         Cele două ghiduri au ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi căile de atac ale actului sau deciziei autorităţilor finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă.

Conform prevederilor art.2, lit.h din Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, ghidul se aplică tuturor solicitanţilor persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial - asociaţii ori fundaţii constituite conform legii, care depun propuneri de proiecte în conformitate cu domeniile prevăzute în „Programul Anual" al finanţărilor nerambursabile de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud.

Susţinerea financiară din partea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nu se poate ridica la mai mult de 90% din bugetul total al unui proiect propus.

Criteriile de evaluare a calităţii proiectelor, propuse prin ghiduri, respectă art.29 din Legea 350/2005, făcând posibilă evaluarea, pe baze competitive şi concurenţiale, a capacităţii solicitanţilor de a finaliza activitatea propusă pentru finanţare.

    O noutate o reprezintă faptul că pentru aceeaşi activitate nonprofit, un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanţare nerambursabilă în decursul unui an, obținută de la acceaşi autoritate finanţatoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5